În drum spre vamă, fiind escortat de ofiţerii de la Chişinău, mă gândeam că nu îi cheamă Mihai, Saşa şi Victor. Ei au fost doar executanţii inocenţi ai acestei decizii ruşinoase, de fapt, cei trei inşi din maşina care mă ducea spre Prut ar fi trebuit să poarte numele Vladimir, Vladimir şi… Vladimir. Şoferul era, clar, Voronin.
În stânga probabil era Plahotniuc, cu care mă mai întâlnisem şi în 2009. Şi în dreapta, ruşinat, stătea Filat, mai de la ţară, gata să parvină în viaţă dar prostit de ceilalţi doi să pice drept singur vinovat.
Republica Moldova este condusă de 24 de ani de o castă politică neschimbată. Ei m-au arestat, pe ei i-am deranjat. Cei trei Vladimiri de azi sunt doar exponenţii vizibili. În spatele lor sunt sute de familii care stăpânesc pământul dintre Prut şi Nistru în stil medieval şi ţin prizonieri aproape 4 milioane de cetăţeni, în perfectă coordonare cu alte zeci de familii nomenclaturiste de peste Nistru. Altădată exponenţii se chemau Snegur, Lucinschi sau Sangheli. Nu trebuie să confundăm însă locuitorii dintre Prut şi Nistru cu această castă. Basarabenii noştri ne iubesc sincer şi iubesc România mai mult decât am făcut-o noi vreodată. De multe ori, ei înghit chiar în sec: oare dacă cerem Unire, nu facem un rău Ţării? NU, dragii mei, România nu a fost mai mândră de voi când l-aţi dat jos din maşină pe Voronin pe 7 aprilie 2009 sau sâmbătă, 16 mai, când aţi ieşit zeci de mii de oameni în stradă.
Citiți articolul integral în Adevărul.
