Sunt câteva lucruri pe care pur şi simplu nu le pot pricepe din bulibăşeala rezultată astăzi în PMAN, atât în privinţa PL, cât şi în ceea ce priveşte Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”.
În PMAN s-au văzut două tabere: liberalii lui Ghimpu şi cei de la „Demnitate şi Adevăr” luându-se la harţă, despărţiţi de o şosea pe care circulau maşini, ulterior şi de cordoane de poliţişti. Asta ca peisaj. Ca sens al confruntării iscate, apar o serie de aspecte total obscure. Cu cine aveau o problemă reprezentanţii „Demnitate şi Adevăr”? Cu Dorin Chritoacă, cu Mihai Ghimpu, liderul PL, sau cu întregul partid? La fel, care a fost problema lui Mihai Ghimpu cu „Demnitate şi Adevăr”? Întreb, deoarece prin întrebări se poate naviga mai eficient printre iţe încurcate. Mitingul organizat de PL era un miting electoral în plină campanie electorală, în ultima duminică de dinaintea alegerilor locale. Ce este anormal în organizarea unui miting electoral în campanie electorală? De ce s-a ajuns la o suprapunere a două evenimente, miting eletoral şi miting de protest, în acelaşi loc? Din câte ştiu, PL rezervase piaţa înaintea celor de la „Demnitate şi Adevăr”. Mai exact, Ghimpu a postat pe contul său de Facebook autorizaţia, din care reiese că PL a solicitat încă de pe 18 mai 2012 o cerere pentru întâlniri cu alegătorii în fiecare sâmbătă şi duminică în perioada 3 mai – 3 iulie 2015. De cealaltă parte, „Demnitate şi Adevăr” a depus, pe 18 mai, o cerere de autorizaţie la Primărie privind organizarea pe 7 iunie, astăzi, între orele 10.00-17.00, a unei manifestaţii pentru „solidarizarea societăţii civile”. PL a primit autorizaţie de organizare în PMAN din partea Primăriei, iar „Demnitate şi Adevăr” autorizaţie de organizare în scuarul Catedralei. Scuarul este la o şchioapă distanţă de PMAN. În general, există mereu aceeaşi problemă cu PMAN-ul, care ţine de o „metrică” a absurdului kafian: de unde începe PMAN şi unde se termină PMAN? Scuarul Catedralei nu este considerat ca făcând parte din PMAN, dar – atenţie la nuanţele antropologice – el este acolo, în PMAN. În mod normal, uzanţele comportamentului public spun că întâietatea pe o anumită zonă de simbolistică publică o are cel care a rezervat primul. De ce spun asta? Pentru că cei de la „Demnitate şi Adevăr” au reclamat faptul că ei ar fi trebuit să ocupe PMAN-ul, deoarece ar fi mobilizat un număr mai mare de participanţi decât PL. Însă este inevitabil să nu ne învârtim în jurul cozii cu un astfel de argument invocat, deoarece PMAN-ul se supune administrativ unei logici birocratice a rezervării, iar logica birocratică a rezervării există după regula „primul venit, primul servit”. Dacă nu ar funcţiona după această regulă, haosul ar fi garantat.
Ca informaţie „exotică”: pe site-ul Primăriei Chişinăului apar ca deponenţi de cerere pentru autorizaţie (pe 21 aprilie 2015), şi socialiştii lui Dodon. Vă imaginaţi cam ce bestiar s-ar fi lăsat dacă PSRM s-ar fi întânit cu PL în zonă.
Dincolo de tot circul dezlănţuit astăzi, cei care au avut de pierdut au fost oamenii prezenţi la cele două evenimente, văzându-se puşi pentru a nu ştiu câta oară în aceeaşi debandadă a scindării sociale în care toată lumea se ceartă cu toată lumea şi nimic unitar nu este dus până la capăt. Atât în PMAN, cât şi în scuarul Catedralei au fost cetăţeni ai Republicii Moldova, ţepuiţi după aprilie 2009, care s-au trezit în situaţia nebunească de-a se huidui reciproc fără să ştie de ce. Doar un exemplu: pe scena PL se afla compozitorul Eugen Doga, iar pe cealaltă scenă erau veteranii războiului de pe Nistru. Pe scene diferite. Înţelegeţi? Oameni care ar trebui să facă front comun stăteau pe scene diferite, ca două guri cu buzele cusute.
PLDM şi PDM, ca proiect de modernizare democratică europeană a Republicii Moldova, sunt în cădere liberă. Sondajele le cântă prohodul. PL, pe fondul acestei coaliţii toxice de guvernare a PLDM şi PDM cu girul comuniştilor, a mai câştigat câteva puncte procentuale în sondaje. PL a rămas, formal, adeptul unei agende euro-atlantice, dar nu şi-a asumat niciodată lucrurile până la capăt ori strategiile pentru implementarea acestei agende au fost mereu viciate de diverse „neclarităţi”. În acest context de colaps şi vânătoare de capete în rândul „pro-europenilor”, un nume se îndreaptă lejer, cu paşi înceţi, dar siguri, spre o victorie discretă, la fel ca preumblarea lui prin acest ring politic: Igor Dodon. În contul cui credeţi că vor ajunge procentele pe care PL le-ar putea pierde? Lui Filat, lui Lupu? Păi, toate cele trei partide se află în acelaşi vârtej. Deci, răspunsul este: doar Igor Dodon şi finanţatorii săi de la Kremlin vor avea de profitat procentual de pe urma acestei tevaturi. Sau alte arătări politice: alde Usatîi şi Voronin.
Dezbinarea este deşeul anti-democratic prin excelenţă. În înţelesul politicilor publice, democraţia înseamnă, în primul rând, dezvoltarea unei moralităţi publice. Fără moralitate publică, democraţia adevărată nu este posibilă, sunt posibile doar malformaţiile oligarhice. Fără democraţie nu există unitate.
Singurul proiect realist şi necompromis ca moralitate publică şi promisiune justiţiară ce rămâne în picioare este unirea României cu Republica Moldova. Vreţi să ieşiţi odată din această infinită derivă? Am un singur sfat: 5 iulie 2015, în PMAN, Marea Adunare Naţională, şi 11 iulie la Prut, unde sunteţi chemaţi să vă recuperaţi ce aveţi mai de preţ!
