Am auzit, ca variantă a expulzării mele, faptul că aș fi fost un pericol la suveranitatea Republicii Moldova. Hai să lămurim chestiunea asta, pentru că văd că-s mulți care cred că noi, unioniștii și suveranitatea nu am fi tocmai prietenii cei mai buni. Am citit chiar aici, în paginile TIMPUL, un individ marginal care spunea că am fi anarhiști, că nu am recunoaște Republica Moldova și autoritățile ei. Cum poți să nu recunoști ceva ce iubești și ai creat?
Îmi zicea deunăzi un prieten, alarmat, că ar trebui începute protestele. Cauza: nu știu care bidon rusesc din Parlament introduce o lege prin care interzice manifestații antistatale. Bun, să o voteze în Parlament, o susținem și noi, îi zic eu, doar ceea ce facem noi nu este nici manifestația antistatală, nici extremistă, nici care cere lichidarea statului Republica Moldova. Asta separatiștii de la Tiraspol și Comrat o fac! Explic: există mai multe forme de a vedea problema reîntregirii naționale. Una este prin anularea consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov și revenirea, cumva, nu știu cum, ca prin minune, la forma României din perioada interbelică. Alta, cea pentru care optează și Acțiunea 2012, este de a conștientiza că în acest moment există două state românești care, prin voința populară (referendum sau vot al aleșilor) se pot uni. Argumentele noastre sunt multiple, cele istorice fiind, desigur, primele: faptul că alții ne-au decis soarta – în cazul pactului criminal și în alte exemple de-a lungul istoriei, peste capetele noastre, a poporului băștinaș între Nistru și Tisa, nu poate să nu fie un argument solid cu care să ne susținem dorința de Unire.
