Liderul liberal Mihai Ghimpu consideră că Maia Sandu nu a dorit să ocupe funcția de premier.
,,Maia Sandu nu a dorit să fie premier, dacă dorea nu se ajungea aici. Ea a făcut în așa fel ca să fie respinsă”, a declarat Ghimpu imediat după consultările cu președintele Nicolae Timofti privind desemnarea unei noi candidaturi pentru fotoliul de prim-ministru.
Președintele PL a mai precizat că important este în prezent că Republica Moldova are un guvern și că urmează calea europeană. ,,Dacă nu, ne vom cumpărat bilete spre Rusia”, a mai spus Ghimpu.
Nu este pentru prima oară când liberalul critică ministrul în exercițiu al Educației. În cadrul unei emisiuni televizate, Ghimpu s-a arătat nemulţumit de faptul că Maia Sandu nu a dat curs invitaţiei PDM de a se prezenta la sediul formațiunii pentru discuții și că, în viziunea acestuia, ar fi condiționat numirea sa în funcție. ,,Ea nu poate fi mai presus decât alianț. Noi discutăm ceea ce este în presă. Sunt lucruri copilăreşti, vrea să arăte că este frumoasă. Eu păpuşe frumoase am văzut în viaţa mea, eu vreau deştepte. Nu trebuie să vină ea aici ca regină, în Republica Moldova nu este monarhie”, a spus preşedintele liberal în emisiunea Lorenei Bogza.
Tot după consultările cu președintele Nicolae Timofti, Marian Lupu a declarat că așa cum Maia Sandu a fost invitată la discuții de către formațiunea democrată, așa va fi și noul candidat propus de PLDM.