Vlad Filat, Iurie Leancă, Chiril Gaburici, iar acum Valeriu Streleț. Aceștia sunt premierii cu normă întreagă de la răsturnarea regimului comunist, care a avut loc în 2009. Guvernul Streleț a primit astăzi votul de încredere al Parlamentului.
Legislativul de la Chișinău a votat atât componenţa noului Guvern, cât și programul de guvernare al noului Cabinet de miniştri. Pentru Guvernul Streleț au votat 52 deputaţi. 41 de deputaţi au votat împotrivă.
În componența noului guvern se regăsesc și nume noi. Este vorba despre șefii de la Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Apărării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Justiției, Ministerul Educației și Ministerul Mediului.
Componența Guvernului Streleț:
Valeriu Streleț – premier
Gheorghe Brega – vicepremier
Victor Osipov – vicepremier pentru Reintegrare
Natalia Gherman – ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene
Anatol Arapu – ministrul Finanțelor
Stephan Bride – ministrul Economiei
Mircea Buga – ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
Oleg Balan – ministrul Afacerilor Interne
Ion Sula – ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare
Loretta Handrabura – ministrul Tineretului și Sportului
Corina Fusu – ministrul Educației
Valeriu Munteanu – ministrul Mediului
Anatol Șalaru – ministrul Apărării
Iurie Chirinciuc – ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor
Vladimir Cebotari – ministrul Justiției
Vasile Bâtcă – ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor
Monica Babuc – ministrul Culturii
Ruxanda Glavan – ministrul Sănătății
Pavel Filip – ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor
Pentru anii 2015-2018, Guvernul Streleț își propune să se concentreze asupra a două mari teme: integrarea europeană și soluționarea conflictului transnistrean. Aspectele se regăsesc în Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova, publicat în această dimineață pe site-ul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM).
Potrivit documentului, obiectivul principal al noului guvern vizează creșterea bunăstării, siguranței și calității vieții cetățenilor, iar cea mai sigură cale pentru realizarea lui, în viziunea Excutivului Streleț, este integrarea europeană. ,,În acest scop, Guvernul își propune să creeze toate premisele necesare care, odată valorificate, vor asigura eligibilitatea Republicii Moldova privind obținerea statutului de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pentru îndeplinirea dezideratului în cauză, la baza Programului de activitate al Guvernului a fost pusă implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, în special prin realizarea Planului național de acțiuni, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 808 din 7 octombrie 2014”, se arată în Program.
Un alt obiectiv menționat în Programul de activitate al Guvernului este reintegrarea regiunii transnistrene. ,,Soluția politică a conflictului va fi corelată cu obiectivul de integrare europeană a țării. Reglementarea definitivă a conflictului trebuie să asigure caracterul viabil, democratic, independent și suveran al statului reunificat”, se precizează în document.
Pe termen scurt, preocupările Executivului de la Chișinău sunt orientate spre înlăturarea riscurilor la adresa securității interne și externe a statului, spre stabilizarea sectorului bancar, spre sancționarea și combaterea fraudelor financiare, spre asigurarea unui echilibru între consolidarea fiscală sustenabilă și impulsionarea dezvoltării economice, precum și spre protejarea veniturilor cetățenilor.