Noul premier de la Chișinău, Valeriu Streleț (PLDM), avertizează că orizontul Republicii Moldova nu se arată optimist decât prin adoptarea unor măsuri de austeritate care vor fi explicate cetățenilor de rând, după ce misiunea Fondului Monetar Internațional va sosi la Chișinău și vor fi demarate negocierile privind semnarea unui acord de asistență financiară.
,,Ne-am arătat deschişi să discutăm eventualele condiţii care vor fi formulate pentru Republica Moldova. S-ar putea ca aceste condiţii să fie destul de dure, nepopulare pe anumite dimensiuni. Dar noi avem nevoie de o perioadă de curăţare de mai multe păcate care s-au adunat. Nu vreau să definesc exact perioada în care s-au acumulat. Şi atunci când intri într-o cură de asanare a întregului organism, uneori doare. Nu exclud că unele măsuri propuse vor fi dureroase, dar nu vom ascunde nimic”, a declarat Valeriu Streleț pentru Adevărul.
Șeful Executivului a ținut să precizeze că în cadrul negocierilor cu FMI, Guvernul va încerca să ajungă la un compromis, astfel încât categoriile vulnerabile social să fie protejate în fața măsurilor de austeritate și să ,,nu ajungă la o limită extremă de sărăcie”.
,,Dar vă asigur că nici FMI nu este un soi de cerber care taie şi spânzură fără a ţine cont de anumite realităţi sociale, politice sau economice. Au şi ei limite. Dorinţa noastră este să-i vedem cât mai repede la Chişinău, să începem negocierile, iar la momentul negocierilor să venim deja cu unele acţiuni care merg în întâmpinarea cerinţelor prealabile, în special în sectorul financiar-bancar”, a mai punctat Streleț.
În același timp, prim-ministrul Valeriu Streleț a precizat că necesară este și o reformă a administrației centrale, care va presupune inclusiv tăieri drastice de personal. ,,E absolut adevărat că noi avem un aparat administrativ destul de umflat, care vine cu nişte tradiţii din perioadele precedente şi care nu ţine cont de faptul că, aplicând instrumentele de e-guvernare şi tehnologiile moderne de comunicare, nu mai e nevoie de atâţi oameni şi atâţi funcţionari în anumite entităţi”, este de părere Streleț.
Analiștii de la Fundația Universitară a Mării Negre sunt de părere că economia Republicii Moldova nu are șanse de supraviețuire în lipsa unui acord cu FMI, cu Banca Mondială și Uniunea Europeană. “Dar finanţatorii vor pune condiţii privind realizarea reformelor. Austeritatea ar eroda însă baza electorală a partidelor de guvernământ. Reformele, mai ales reforma justiţiei şi transparentizarea sectorului financiar-bancar ar afecta interesele de afaceri ale oligarhilor. Aceştia s-ar putea opune reformelor, cu riscul de a nu primi finanţările sperate de la FMI, UE, Banca Mondială. Dar posibilitatea de intrare în default a Republicii Moldova este mai ameninţătoare pentru clasa conducătoare decât pierderea unor procente electorale”, nota George Scarlat într-o analiză FUMN. Specialisul scria că, în contextul acestor nisipuri mişcătoare, este posibil ca elita de la Chişinău să încerce “mimarea reformelor, în încercarea de a păcăli FMI şi UE pentru a primi banii”.