Majorarea preţurilor la pâine şi la alte produse de primă necesitate este una dintre consecinţele situaţiei create în sectorul bancar, spune premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ.
Invitat la emisiunea „Spaţiul Public” de pe Radio Moldova, primul-ministru a afirmat că pentru ca lucrurile să revină la normalitate e nevoie de alte acţiuni decât majorarea ratei de bază şi a rezervelor obligatorii pentru bănci, pe care BNM le întreprinde „poate din disperare„. Aceste modalităţi, a subliniat Streleţ, nu fac altceva decât să sufoce economia.
„Atragerea unor investitori străini cu reputaţie bună în sectorul bancar al Republicii Moldova ar fi o premisă pentru asanarea acestui sector, o asanare durabilă”, a afirmat Valeriu Streleţ.
Întrebat în emisiune care este perioada necesară pentru revenirea la normalitate, şeful Executivului a estimat că va fi nevoie de jumătate de an.
Începând de mâine, pâinea se va scumpi, în medie, cu 15%. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii Asociaţiei Brutarilor privaţi din Moldova.
Cu circa 13% va crește și prețul pâinii produse de Combinatul de panificație ,,Franzeluţa”.
Majorarea tarifelor pentru gazele naturale și energia electrică, dar şi scumpirea făinii sunt factorii care generează creșterea prețului la pâine, explică brutarii.