Faceţi loc, faceţi loc, mai răsfirat, mai răsfirat, ca să poată trece toţi Streleţii pe care îi afişează public premierul Valeriu Streleţ.
Dacă Gaburici n-a avut timp la dispoziţie nici măcar să-şi sufle o scamă de pe umăr la şefia Executivului de la Chişinău, Streleţ, în schimb, a pornit într-o goană atent consiliată după legitimitate.
Pompează peste program, 24 din 24, consilierii la premierul gonflabil. Pompează şi-l clonează în diverse roluri publice.
Îl avem pe Streleţ anti-unionistul „soft”, care caută să-i ţină în şah pe Voronin şi Dodon, oferindu-le cu linguriţa afirmaţii cu un grad satisfăcător de toxicitate izolaţionistă (edulcorate, însă, ca intensitate nevrotică) pe linia răsuflatelor stratageme privind şi mai răsuflata temă a „întăririi statale”, acea „întărire statală” care nu a făcut altceva, din ’90 încoace, decât să crească în umbră o corupţie orgiastică şi să-i confere Republicii Moldova doar statut de formă geografică fraudată identitar de unde o forţă de muncă ieftină fuge mâncând pământul.
Îl avem pe Streleţ care-şi sumetecă mânecile cămăşii, ca un actor de blockbuster într-un thriller politic sud-coreean, şi bate cu pumnul în masă pentru depistarea şi pedepsirea celor responsabili de „jaful secolului”. Aici, Streleţ încearcă mai multe maşinaţiuni. Cere transparenţă în dezbaterea despre criza din sistemul bancar şi îi pune subtil, diplomatic în aluzii, întreaga răspundere a furtului în contul faraonului de la BNM, Dorin Drăguţanu. Mai ales că şi terenul este fertil pentru a muta astfel accentul, din moment ce BNM, care se ocupă de organizarea licitaţiei internaţionale pentru etapa a doua a investigaţiei din dosarul BEM-Banca Socială-Unibank, a învăluit tot acest context de atribuire într-o lipsă totală de transparenţă şi în suspiciuni de încălcare a prevederilor legale. Ca să nu mai discutăm despre acel raport de audit din iunie al Curţii de Conturi în care BNM apare ca o fabrică de tocat bani publici în interes personal, ceea ce şi este. Streleţ cere, de asemenea, şi remanieri la BNM, însă nu înainte a-şi fi pregătit contextul avantajos, punând în stare de fierbere la foc mic atenţia societăţii: săptămâna trecută, Streleţ a afirmat că majorarea preţurilor la pâine şi la alte produse de primă necesitate este una dintre consecinţele situaţiei create în sectorul bancar. Apoi, săptămâna asta, această declaraţie la baionetă, cu baioneta învelită în burete: „Eu nu pretind că sunt foarte mare specialist în sectorul financiar-bancar, dar reieșind din experiență și observații, consider că Banca Națională nu a acționat cu toată diligența și responsabilitatea în mai multe situații pe durata ultimilor patru ani”. Bine, nu că l-ar bănui cineva pe Drăguţanu de o aureolă angelică în cazul delapidărilor de fonduri.
Şi-l mai avem pe Streleţ „jucătorul dur” în chestiunea transnistreană, cerându-i lui Medvedev retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.
Ce au în comun aceşti Streleţi? Faptul că nu sunt reali, sunt din agregate. A se înţelege prin eufemisticul agregate următoarea traducere: Valeriu Streleţ, ca premier, nu reprezintă, în această aşa-zisă cavalcadă de „hărnicie” şi „responsabilitate”, decât nişte căsuţe bifate pe agenda publică, iepurele de bătaie care trebuie să producă cât mai multe întâlniri, declaraţii, hotărâri, acte normative şi, per total, o imensă foşgăială de evenimente în comunicarea publică, pentru a se simula faptul că la nivel guvernamental se lucrează non-stop în grija cetăţeanului adus la sapă de lemn. De ce? Pentru că va fi nevoie de acest simulacru de imagine pentru momentul în care va veni Tornada. Tornada? Măsurile de austeritate pentru primirea unui nou pachet financiar din partea FMI. Preludiul austerităţii a început deja, chiar dacă nimeni nu îl numeşte încă oficial: reducerea aparatului bugetar, cel mai mare angajator din Republica Moldova. Până la sfârşitul lunii septembrie, cel puţin 7.000 de angajaţi ai Căilor Ferate vor rămâne fără locuri de muncă. Efect secundar al cărui lucru distructiv? Al fostelor guvernări, evident. O nouă guvernare alcătuită din figuri ale fostelor guvernări se preface acum că repară stricăciunile unei foste guvernări în care nu au fost la putere aceleaşi figuri centrale ale actualei guvernări. Teatru simplu, teatru de schizofrenici, hămesiţi, şantajabili şi hiene anacronice.
Aţi văzut ce s-a ales de Grecia după ce criza economică a lovit cu forţa unui taifun prin măsuri de austeritate într-un stat ros de corupţie şi monofazic economic? Republica Moldova va fi clona acestui exemplar zdrobit. Raţionamentul e facil ca o piatră: ai un motor economic puternic dezvoltat, ieşi mai puţin şifonat din austeritate; ai un stat artificial pe care un mamut imperialist, Rusia, a încercat dintotdeauna să-l transforme într-o colonie de economie subterană, atunci pregăteşte-te la tot ce-i mai rău în prezenţa austerităţii.
Întrevederile cu oficiali europeni, misiuni de consiliere etc. – sunt doar demersuri heirupiste turând în gol când ai un stat care a ajuns la limita de jos în toate sectoarele vieţii sociale cum a ajuns Republica Moldova.
În plus, Uniunea Europeană nu se află doar într-o implozie de credibilitate structurală şi funcţionalitate unitară. “Au apărut, chiar, speculații notabile, care sugerează că statele est-europene au fost plasate într-o rețea de negocieri indirecte în care Rusia condiționează sprijinul în dosarul iranian și în criza din Grecia de un compromis în chestiunea statelor est-europene. În orice caz, un lucru e clar: nucleul vestic al Uniunii Europene nu are o viziune pentru Europa comună, cu Vest și Est solidare și integrate. Chestiunea Estului rămâne în suspensie și, din acest motiv, pe lângă precaritatea social-economică, statele Estului sunt, acum, confruntate cu un statut contradictoriu: state europene, dar nu cu orice preţ. Un anume grad de imixtiune rusă pare de la sine înțeles pentru liderii occidentali și nimeni nu știe, în absența unor semnale clare, la ce valoare poate ajunge acest grad”, scrie extrem de inspirat europarlamentarul liberal Traian Ungureanu într-o analiză din Revista 22.
Sigur, nu are rost să ne otrăvim speranţa cu un exces de scepticism, nu întreg destinul Republicii Moldova s-a jucat. Pluta de salvare, cea mai pragmatică plută de salvare, rămâne, în termenii relevanţei istorice şi în termeni economici, aceeaşi: Unirea. Atât.
Până atunci, însă, suntem obligaţi să vedem un Streleţ care – ah, curiozitate comparată! – mimează cu success, pe partea “ecumenismului” politic, un fel de Ion Iliescu.
