Unul dintre avantajele principale ale reunificării Republicii Moldova cu România ar fi integrarea malului stâng al Prutului într-o economie mult mai mare în care şi-ar găsi „locul cu siguranţă”, iar sectorul agricol ar avea cel mai mult de câştigat, consideră vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) de la Bucureşti şi patronul agenţiei de turism Paralela 45, Alin Burcea.
„O Moldovă parte a României s-ar integra într-o economie mai mare și și-ar găsi locul cu siguranță. Moldova are pământ agricol foarte bun și ieftin, dar nu este lucrat. Moldova ar putea să devină un foarte mare producător agricol, dar le este frică românilor să investească acolo, ce să mai zici de străini?”, notează Burcea într-un editorial publicat pe Profit.ro.
Vicepreşedintele ANAT nu crede într-o Republică Moldova “<<independentă>> de capul ei”, din două motive: 1) “pentru ca nu a fost niciodată așa”; 2) “pentru că a fi independent economic, cu adevărat, este foarte greu”.
“După câștigarea independenței, fiind o țară săracă, fără economie, <<băieții destepți>> s-au orientat spre <<politică>>, toți ochii și mai ales toate <<buzunarele>> fiind ațintite către bugetul de stat! Fiecare a furat cât a putut. Este o mafie politico-economică ce nu face altceva decât să fure din bugetul de stat, într-un fel sau altul. Și mă refer la un buget mic, care nu se alimentează. Păi cum să se alimenteze dacă fiecare breaslă care are relații își rezolvă să nu mai plătească impozite? E foarte bine că la turism, la agenții, e TVA zero, dar ce folos de <<lapte-gros>> dacă nu au decât 20 de pensiuni în toată țara și 10 hoteluri în afara Chișinăului și au maxim 10.000 de turiști străini pe an, cam cât au trei hoteluri din Cannes într-o vară?”, mai scrie Alin Burcea în editorialul său.
Patronul agenţiei Paralela 45 e de părere că etnicii ruşi nu refuză unirea cu România, pentru că aceştia înţeleg că acest proiect înseamnă calea cea mai scurtă de intrare în Uniunea Europeană.