Filmul documentar „Te iubesc, Ion și Doina” va fi proiectat în Londra, Paris, Roma, Madrid, Atena, Dublin, dar și în orașe din SUA și Canada, la inițiativa Diasporei Unioniste și a Blocului Unității Naționale. Evenimentul este organizat în memoria regretaților artiști Ion și Doina Aldea-Teodorovici, la 23 de ani de la tragicul accident care le-a curmat viața.
„Moartea celor doi artişti a reprezentat o tragedie naţională. Deşi au trecut mai bine de două decenii de când cei doi nu mai sunt printre noi, creaţia lor va rămâne veşnic vie. Ei sunt părinţii muzicii patriotice din perioada renașterii naționale. Să-i pomenim, să le cântăm muzica şi să ne amintim cât de frumoşi și unici au fost„, a declarat Serghei Petrovschi, președintele Asociației „Moldova Vision” (Dublin, Irlanda).
„Le mulțumim din suflet producătorilor Leontina Vatamanu și Virgiliu Mărgineanu de la OWH Studio pentru deschiderea lor față de ideea noastră. Ne bucurăm că românii plecați departe de casă nu îi uită pe Ion și Doina, care sunt mai mult decât niște artiști – au fost și rămân adevărați apostoli ai românismului care au luptat pentru reîntregirea neamului românesc. Este datoria noastră să le transmitem mesajul mai departe„, a declarat reprezentantul Blocului Unității Naționale, Constantin Codreanu.
O acţiune de comemorare a celor doi militanţi pentru unirea României cu Basarabia, Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, va avea loc și la Coșereni. Vineri, ora 21:00, membri ai Platformei Unioniste Acțiunea 2012 le vor aduce un omagiu regretaților interpreți. „An de an venim la Coşereni pentru a cinsti memoria celor care au un merit incontestabil în reintroducerea alfabetului latin în şcolile din Basarabia, care au militat pentru independenţa faţă de URSS şi pentru Reunire. Fără îndemnul lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici nu am fi putut purta mai departe lupta pentru reîntregirea națională”, a declarat av. dr. Mihai Nicolae, președintele Institutului „Frații Golescu”.
În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, soţii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici şi-au pierdut viaţa într-un accident de maşină, pe traseul care leagă Bucureştiul de Chişinău. Accidentul care a avut loc în dreptul localităţii Coşereni a stârnit mai multe dezbateri cu privire la cauzele reale ale producerii lui, existând suspiciuni că ar fi fost planificat pentru a-i reduce la tăcere pe cei doi promotori ai unităţii naţionale.