Zilele seamănă între ele. Republica Moldova nu poate fi explicată decât pe două voci – una pentru România, una pentru chiar însăși Republica Moldova. Aici retorica se complică și ghemul se încurcă și în imaginarul sărăcăcios, și în diletantism, și în naivitate. Și ca imediat rezultat observăm abandonul minții, însoțit de o plescăială plictisită.
Din 2007, de când m-am întâlnit pe viu (de-adevăratelea/în teren) cu Republica Moldova, oligarhii s-au succedat la putere – Voronin, Filat, Plahotniuc, iar moldovenii de rând au lucrat pământul sau au emigrat „la Spania”, „la Italea”. Bucureștiul a jucat-o politic, dar confuz. Ăia cu ăia pe linie de afaceri, ăia cu ăilalți pe linie de partid, ăia cu ăia pe bază de familie europeană, ăia cu ăilalți pe bază de ne-am certat cu ceilalți, deci ne-am reorientat. Carevasăzică, nu s-au așezat dumnealor, de pe un mal și altul, la masa istoriei. S-au întâlnit la Cricova, în hoteluri de patru stele, la malul mării, în campanii electorale. Și n-au făcut-o. Nu și-au asumat singura opțiune, naturala opțiune: Unirea. Unirea este șansa de dezvoltare a unui singur stat românesc puternic, cu o populație prosperă economic, bogată în resursa morală a speranței. În 10 ani, România poate ajunge a patruzecea economie a lumii. Împreună cu Republica Moldova.
La București se ridică din umeri, e criză la Chișinău, „dar cine-i Plahotniuc, dar Ghimpu nu era român?, Dodon nu-i rus, de ce vorbește în română?, Republica Moldova are mai mulți premieri?, între Est și Vest?, Sturza n-are Elefantul, ce-i mai trebuie?. O hărmălaie. Presa centrală vorbește de Păduraru și arată filmări cu Streleț. Sunt nume complicate, ce-i drept, mai ales dacă le auzi în premieră.
La Chișinău se reproduce dualismul (dacă ar exista trialism, Republica Moldova ar fi campioană), adică se stă cu fundul în câte luntri vin la mal. Într-o singură zi poți fi erou, trădător și anchetat, pro-european și aliat cu comuniștii, rusofil și cu casa de vacanță în Praga. Bâlbâiala e mare. În Evul Mediu se credea că bălbâiala era cauzată de duhuri rele, iar bâlbâiții erau exorcizați. Cui îi trebuie bâlbâiți?!
România are și președinte pentru următorii ani, are și Guvern, are și Parlament cu o majoritate și o opoziție. România are societate civilă, de fapt, mai multe, chiar. Republica Moldova n-are de niciunele. Nu are pentru că a eșuat ca experiment. Când infractorii ei nu fură miliarde din bănci, își fură ea singură căciula și râde strâmb.
Unioniștii sunt ca moara, dar nu ca aia stricată, ci ca aia care produce efecte palpabile, în beneficiul tuturor. Zic de ani de zile că relația corectă între România și Republica Moldova implică soluția Unirii. În dreapta Prutului se-aude, peste 75% din populație vrea Unirea. În stânga Prutului se iese în stradă pentru viitorul comun (și se cer hărți ale României interbelice, pentru a fi atârnate de pereții claselor din toate raioanele).
Iohannis, Cioloș, Timofti – sunt niște nume, dar ar putea fi pagini de istorie.
