Secretarul de stat pentru afaceri strategice de la București Daniel Ioniţă a avut luni o întrevedere la sediul MAE cu Damon Wilson, vice-preşedinte executiv al Consiliului Atlantic al SUA, organizaţie neguvernamentală de prestigiu în domeniul politicii externe şi de Securitate. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat și despre Republica Moldova.
„Cei doi interlocutori au avut un schimb de opinii privind evoluţiile din regiune, cu un accent special asupra dezvoltărilor recente din Republica Moldova, fiind evidenţiată susţinerea pentru parcursul european al acestei ţări”, se arată într-un comunicat al MAE.
Republica Moldova a fost unul dintre subiectele abordate „cu prioritate” și în cadrul discuțiilor dintre asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice Victoria Nuland și secretarul de stat pentru afaceri strategice Daniel Ioniţă.
„Cei doi oficiali au avut un schimb cuprinzător de vederi privind evoluţiile din Vecinătatea Estică a României, fiind abordate cu prioritate situaţiile din Republica Moldova, Ucraina şi relaţia cu Rusia”, se precizează pe site-ul MAE.
Șeful diplomației de la București, Lazăr Comănescu, s-a aflat luni la Bruxelles, unde a participat la reuniunea Consiliului Afacerilor Externe. În cadrul acestei reuniuni a fost pus accent pe Europa de Est, iar primul punct pe ordinea de zi a fost Republica Moldova.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier și-a exprimat speranța că guvernul de la Chișinău va fi învestit cât mai curând, pentru a realiza de urgență reformele necesare și pentru a relua discuțiile cu Bruxelles-ul și instituțiile financiare internaționale, notează Auswartiges Amt.
„Noi sperăm și pledăm ca Republica Moldova să se orienteze către un nou guvern care să implementeze reformelor necesare statului și care să negocieze cu UE și instituțiile financiare internaționale. Acest lucru este important pentru supraviețuirea financiară a Republicii Moldova”, a declarat șeful diplomației germane.
Amintim că președintele Germaniei, Joachim Gauck, s-a interesat recent de relaţia Republicii Moldova cu România şi de proporţia cetăţenilor moldoveni care se pronunţă pentru reunificarea celor două state. Joachim Gauck a discutat despre aceste aspecte în cadrul unei întrevederi cu noul ambasador al Republicii Moldova la Berlin, Oleg Serebrian, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare.