NATO a aprobat aseară punerea la punct a unei noi structuri militare pentru apărarea statelor central şi est-europene de ameninţările Rusiei.
Conform AP, trupe suplimentare urmează să fie staţionate temporar în România, Bulgaria, Polonia şi ţările baltice (aflate în raza de acţiune a armamentului plasat în enclava rusească Kaliningrad).
Miniştrii Apărării ai statelor NATO, reuniţi la Bruxelles, au aprobat crearea unei noi forţe multinaţionale pentru protejarea ţărilor expuse ameninţărilor Rusiei, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO, informează Mediafax.
Şeful NATO a subliniat că noile contingente vor fi staţionate prin rotaţie în state central şi est-europene membre NATO.
„Noua forţă va fi multinaţională, pentru a transmite clar semnalul că un atac împotriva unui aliat va fi un atac împotriva tuturor aliaţilor şi că întreaga Alianţă va riposta”, a declarat Jens Stoltenberg, conform agenţiei Associated Press.
Mai multe surse diplomatice citate agenţiile Reuters şi AFP spun că NATO ar putea trimite câte 1.000 de militari în România, Bulgaria, Polonia, Lituania, Letonia şi Estonia. Noul contingent va fi susţinut de forţa de reacţie rapidă, care are 40.000 de membri, cu mijloace aeriene, navale şi unităţi speciale.
De asemenea, ieri dimineaţă, Jens Stoltenberg a anunţat că Alianţa Nord-Atlantică a decis suplimentarea prezenţei militare în zona Mării Negre, inclusiv prin staţionarea unor avioane de recunoaştere Awacs în România, Bulgaria şi Turcia.
În replică, Ministerul rus de Externe a transmis că Rusia nu reprezintă o ameninţare de tip real pentru Alianţa Nord-Atlantică, denunţând consolidarea prezenţei militare NATO în Europa de Est şi avertizând că Moscova intenţionează să adopte măsuri simetrice.
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a anunţat săptămâna trecută intenţia de a suplimenta substanţial capacităţile militare în state NATO din Europa Centrală şi de Est, în scopul contracarării agresivităţii Rusiei, fonduri destinate acestui plan fiind prevăzute în bugetul din 2017.
bugetul pentru arme şi echipamente suplimentare va fi majorat cu mai mult de 3,4 miliarde de dolari pentru cheltuielile militare ale Statelor Unite în Europa, o mărire cu 789 de milioane de dolari peste fondul actual.
Infrastructura de arme va fi folosită de către forţele americane şi NATO pentru a menţine permanent în regiune o brigadă de luptă înarmată complet.
„Aceasta este o treabă foarte importantă, iar ruşii îşi vor ieşi din minţi”, spune Evelyn N. Farkaş, care a ocupat până de curând la Pentagon postul de secretar asistent adjunct pe probleme de apărare, specialist de top pe zona euroasiatică.„Este un semnal enorm de angajament în descurajarea Rusiei, pentru consolidarea Alianţei şi pentru parteneriate cu state precum Ucraina, Republica Moldova şi Georgia”, a adăugat experta.
Recent, adjunctului secretarului general al NATO, Alexander Vershbow, a declarat, după o întrevedere avută cu şeful diplomaţiei de la Chişinău, Andrei Galbur, că NATO susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova şi doreşte consolidarea parteneriatului.
Într-un comunicat al Alianţei Nord-Atlantice se precizează că cei doi oficiali au discutat „despre consolidarea parteneriatului între Alianţa Nord-Atlantică şi Chişinău. Alexander Vershbow a mulţumit Republicii Moldova pentru contribuţiile constante la misiunea din Kosovo şi a subliniat că toate statele NATO susţin suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”.
„În cursul întrevederii, adjunctul secretarului general NATO a reiterat susţinerea Alianţei pentru reformele din Republica Moldova şi pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi securitate din această ţară. NATO şi state membre NATO vor continua să ofere asistenţă Republicii Moldova în sensul înfiinţării unei armate moderne, dinamice şi echipată corespunzător, interoperabilă cu armatele altor state”, se mai arată în comunicatul NATO.
„Iniţiativa de Construire a Capacităţii de Apărare, susţinută cu ocazia summitului din Ţara Galilor (septembrie 2014), permite oferirea de asistenţă Republicii Moldova în consolidarea şi modernizarea forţelor armate şi în reformarea structurilor de securitate naţională. Alexander Vershbow salută progresele înregistrate de Republica Moldova prin noua Strategie de Securitate Naţională, un pas important, care va permite ţării să identifice capabilităţile militare necesare”, subliniază Alianţa Nord-Atlantică.