Preşedintele României, Klaus Iohannis, a ţinut astăzi, la Cotroceni, o conferinţă de presă alături de omologul său de la Chişinău, Nicolae Timofti.
Declaraţiile celor doi şefi de stat:
Klaus Iohannis:
„Doamnelor şi domnilor, sunt onorat să-l am astăzi oaspete pe preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti. Domnule preşedinte, bine aţi venit la noi. Sunt foarte bucuros că aţi acceptat invitaţia mea pe care am exprimat-o cu ocazia unei convorbiri telefonice pe care am avut-o acum câteva săptămâni. Mă bucur că preşedintele Timofti a decis să viziteze România cu puţin timp înainte de încheierea mandatului domniei sale, un mandat care, cu certitudine, a dovedit că dumnealui este foarte aproape nu numai de Republica Moldova, ci şi de România, şi promovează ideea unei colaborări intense între ţările noastre.
Apreciez cu atât mai mult această vizita a domnului preşedinte Nicolae Timofti, fiindcă ea vine într-o perioadă care de fapt este destul de complicată pentru Republica Moldova: un guvern nou, care se găseşte în faţa multor provocări, final de mandat al preşedintelui. Deci, pe scurt, o situaţie de complicată. Însă eu sunt optimist. Ştiţi că acum puţin timp am avut vizita noului prim-ministru însoţit de mulţi membri din noul guvern, la puţin timp, cred că 2 sau 3 zile după învestire, şi acest lucru ne arată, în aceeaşi idee, apropierea şi intenţia de colaborare dintre Republica Moldova şi România. Am avut astăzi, cu domnul preşedinte Timofti, convorbiri foarte bune, foarte profunde şi cu această ocazie, sigur, am evaluat situaţia şi din Republica Moldova şi situaţia din Europa. Domnul preşedinte mi-a prezentat opinia dniei sale despre mersul lucrurilor în ce priveşte acordul Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, acordul de asociere, dar am discutat şi chestiuni destul de concrete, legate în special de situaţia economică din Moldova, dar şi despre situaţia finanţelor publice şi a solicitărilor de a veni noi în sprijinul Republicii Moldova.
Noi, România, declarăm de mult că suntem alături de Moldova, şi acest lucru noi doi îl credem. Pe de altă parte, este evident ca sprijinul pe care dorim să-l dăm Republicii Moldova, în special în privinţa finanţelor, este vorba de un împrumut rambursabil şi un ajutor umanitar nerambursabil, trebuie să vină în situaţia în care şi noi constatăm progrese în ce priveşte abordarea publică din Republica Moldova. Aceste lucruri le-am discutat şi cred că pot să spun, domnule preşedinte, că suntem pe aceeaşi lungime de undă şi credem că aceste lucruri nu numai că sunt necesare, dar că sunt de aşteptat, sunt fezabile şi am aflat cu bucurie că unele din condiţii sunt deja puse în practică, iar domnul preşedinte m-a asigurat că Parlamentul Republicii Moldova, care începe să lucreze în sesiune de mâine, este pregătit să sprijine noul guvern, pentru a îndeplini condiţiile la care s-a angajat noul guvern. Pe scurt, puteţi, domnule preşedinte, să contaţi pe noi. Suntem aproape, suntem hotărâţi să vă sprijinim în drumul pe care l-a început Republica Moldova de câţiva ani buni, drumul proeuropean. Pe de altă parte, şi cu asta vreau să închei, suntem conştienţi şi unii şi alţii că este nevoie de mult mai multe proiecte economice comune, şi aici aş da poate un singur exemplu: gazoductul care în bună măsură deja este realizat şi ambele părţi îşi doresc o continuare pentru a oferi Republicii Moldova surse alternative de energie. În această idee, cred că guvernele noastre vor găsi oportunităţi de colaborare şi de promovare comună a unor proiecte economice viabile, fezabile şi în beneficiul statelor noastre.
Mulţumesc, domnule preşedinte. Aveţi cuvântul”.
Nicolae Timofti:
„Stimate domnule preşedinte Klaus Iohannis, doamnelor şi domnilor, îi mulţumesc din toată inima domnului preşedinte Iohannis pentru atmosfera cordială în care au decurs convorbirile noastre şi pentru deplina înţelegere, pe care domnia sa o arată pentru Republica Moldova. Relaţia specială şi privilegiată dintre statele noastre se exprimă prin numeroase proiecte bilaterale, multe dintre care sunt în plină desfăşurare, iar altele urmează. Criza politică de la Chişinău şi problemele noastre instituţionale nu au afectat în niciun fel dialogul politic şi economic între cele două maluri ale Prutului.
Dimpotrivă, am sentimentul că greutătile prin care trece Republica Moldova ne-au apropiat şi mai mult, iar perspectivele de colaborare devin tot mai evidente, de neocolit, aş putea spune. Aceasta este evoluţia firească a lucrurilor, după părerea mea. Sprijinul constant şi valoros, pe care România ni-l acordă în multe domenii, este de necontestat. În primul rând, acest sprijin se exprimă prin asistenţa acordată în parcursul nostru european. Succesele pe care le-am repurtat în trecut pe această dimensiune se datorează într-o bună măsură şi autorităţilor de la Bucureşti, cărora le mulţumesc încă o dată din tot sufletul. I-am spus preşedintelui Iohannis că îmi doresc ca România să participe în continuare, aşa cum am stabilit şi înainte, la dezvoltarea noastră energetică, care ne-ar permite să ieşim din zona vulnerabilităţilor. Sunt riscuri politice, geopolitice şi economice, pe care le-am abordat astăzi, în discuţia noastră, iar evitarea lor ar plasa Republica Moldova într-un spaţiu european de stabilitate.
Când vorbim despre investiţii, cred că este foarte important ca în Republica Moldova să investească capital un partener serios, de încredere, şi cu bune intenţii, aşa cum este România pentru noi. Apropierea noastră politică, economică şi informaţională trebuie să fie un deziderat al anilor care urmează. Am convingerea că această tendinţă va folosi oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Suntem uniţi prin sânge, istorie şi spirit. Trebuie doar să punem în valoare acest tezaur comun, în numele prosperităţii şi securităţii noastre, a tuturor”.
Preşedintele Republicii Moldova mai are astăzi programate întrevederi cu premierul Dacian Cioloş, cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, precum şi cu alţi oficiali.
Discuţiile vor viza subiecte care ţin de relaţiile bilaterale, agenda europeană a Republicii Moldova, colaborarea în plan economic, politic şi social, precizează Preşedinţia Republicii Moldova printr-un comunicat de presă.
Președintele României i-a lansat invitația omologului său de la Chișinău într-o conversație telefonică, pe 21 ianuarie. Pe agenda discuțiilor de la acea dată au fost abordate relațiile bilaterale și situația social-politică din Republica Moldova. Președintele Iohannis a notat faptul că, prin învestirea noului Guvern în Republica Moldova s-a făcut un pas important în depășirea crizei politice și în ideea implementării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. De asemenea, a fost reafirmată disponibilitatea ambelor maluri de Prut de a coopera intens în plan politic, economic și social.