Sute de unionişti au participat în această seară, în faţa Palatului Cotroceni, la un flashmob organizat de Platforma Unionistă Acţiunea 2012, solicitând un pact naţional care să vizeze reîntregirea naţională.
O delegaţie a unioniştilor a fost apoi primită la discuţii cu consilierii preşedintelui României, Klaus Iohannis.
La finalul discuţiilor, reprezentanţii Plaformei Unioniste Acţiunea 2012 au spus că au găsit „deschidere” la Cotroceni pe tema unirii dintre Republica Moldova şi România.
De asemenea, s-a mai discutat şi despre lansarea unei invitaţii oficiale pentru ca președintele României, Klaus Iohannis și consilieri ai Administraţiei Prezidenţiale să meargă la Chişinău, pe 27 martie, cu ocazia celebrării unirii Basarabiei cu România.
„Vizăm un dialog cu Administraţia Prezidenţială pe nişte chestiuni concrete cum ar fi spaţiul informaţional comun, interconectare energetică şi un nou pact de tip Snagov, pe subiectul reîntregirii naţionale. Ne aşteptăm să înţeleagă că noi suntem dispuşi la eforturi, de asta am venit cu scaunele, să nu se mai deranjeze şi să se ţină de cuvânt conform celor stabilite pe 21 decembrie, când ne-am văzut cu ei (cinci consilieri prezidenţiali -n.r.) în urma unor presiuni publice”, a declarat pentru MEDIAFAX George Simion, liderul Platformei Unioniste Acţiunea 2012.