Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj cu prilejul comemorării victimelor războiului de pe Nistru.
Mesajul preşedintelui Nicolae Timofti:
„Stimați concetățeni,
În această zi de 2 martie ne amintim de o perioadă grea din istoria statului nostru și îi comemorăm pe cei mai buni și mai vrednici dintre noi.
Fără îndoială, conflictul armat provocat de forțele separatiste, susținut deschis de Federația Rusă, a marcat destinul țării noastre. Și astăzi resimțim efectele secesiunii. Istoria le va aranja pe toate la locul lor, dar toată lumea trebuie să știe că noi nu vom renunța niciodată să ne reunificăm țara, pentru că altfel ar însemna să acceptăm o nedreptate și să nesocotim sângele vărsat de bravii noștri combatanți la Nistru.
Acum 24 de ani, circa trei sute de combatanți și-au pierdut viața, iar alte câteva sute au fost răniți, după ce au opus rezistență, în mod legitim, separatismului.
În această Zi a Memoriei, este bine să ne amintim de trecut pentru a nu fi condamnați să îl repetăm și exprimăm profunda noastră recunoștință în fața tuturor participanților la conflictul armat de pe Nistru care au luptat și s-au jertfit pentru integritatea și suveranitatea Republicii Moldova.
Prioritatea țării noastre acum este soluționarea conflictului înghețat, pe cale pașnică, în scopul asigurării securității cetățenilor Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului. Respectarea Declarației summit-ului OSCE din 1999 privind eliminarea prezenței militare ruse de pe teritoriul statului neutru Republica Moldova, ar fi un prim pas în acest sens. De asemenea, suntem mereu deschiși și cooperanți dialogului privind îmbunătățirea formatului de negocieri.
Vă mulțumesc”.
Astăzi se împlinesc 24 de ani de la începutul războiului moldo-rus de pe Nistru. Nicio condamnare pentru acțiunile separatiste și pentru dezmembrarea teritorială nu a fost înregistrată până în prezent. Republica Moldova se află încă sub ocupația armatei ruse.
Deși ziua de 2 martie este considerată, oficial, data la care a început conflictul militar, primele ciocniri între voluntarii Republicii Moldova și forțele armatei a 14-a a Rusiei au avut loc încă de la finalul anului 1991.
30.000 de persoane au participat la conflictul armat din 1992. 287 dintre acestea și-au pierdut viața, dintre care 198 de militari ai Armatei Naţionale şi 89 de angajați ai Ministerului de Interne. Sute de voluntari au rămas invalizi. Sprijinul autorităților pentru aceștia este aproape nul.