Fără capitaliști nu putem face Unirea
Acum două decenii am lansat o chemare patetică: ”Capitaliști români, vă rog frumos, treceți Prutul!”. Peste ani, când președintele Traian Băsescu le-a vorbit liderilor occidentali despre Unire, aceștia ”nu au făcut ochii mari”. Problema e alta: doresc capitaliștii de pe ambele maluri ale Prutului sau nu doresc reîntregirea națională? Cu certitudine, ne vine foarte greu să construim Unirea fără businessmeni. Unii dintre ei sunt etichetați drept mafioți, vânduți Rusiei, Israelului etc. Aproape un deceniu, media de la București ne-a tot speriat: Nu putem trece Prutul! Ne papă Voronin, omul rușilor! Am spus de atâtea ori: Voronin nu e omul Moscovei! Este omul unui segment de capital transnațional, care l-a și adus la putere.
În prezent, media vehiculează o altă sperietoare: Plahotniuk, omul… Deși, în realitate, la Chișinău, are loc cea mai ordinară și disperată luptă pentru putere între diverse grupuri de interese. Plahotniuk a trecut testul la mijlocul anilor 1990, când austriecii și partenerii lor l-au selectat pentru a conduce o sucursală a companiei ”Petrom” în Republica Moldova. Social-democrații de la București și Bruxelles agreează PDM, partidul condus de Plahotniuk. Am aflat din presă că popularii de la București și Bruxelles l-ar fi dorit partener pe Ion Sturza. Acesta și-a demonstrat capacitățile promovând interesele companiei ”Rompetrol” în CSI.
Pentru elucidarea cazului, le sugerez românilor inocenți să întocmească o listă: Mari capitaliști din RM. După care să-și pună întrebarea: Ore de ce facem atâta tam-tam cu oligarhii, ca bolșevicii cu boierii și chiaburii? Am vrea cumva să activăm într-o economie de piață, dar cu principii egalitariste? Să muncim ca în socialism, dar să trăim ca în capitalism? Să aplicăm rigorile cazărmii comuniste în bordelul consumist?
Ori nu ne dăm seama pe ce lume trăim, ori nu suntem sinceri. Am vegetat o jumătate de secol în regimul comunist. Puteai să fii deștept, bine pregătit profesional, însă deciziile erau luate de persoana, care deținea puterea politică. Prim-secretarul te punea președinte de colhoz, director de sovhoz, rector, șef de gară, director de teatru etc. În 1972, secretarul PCM Petru Lucinschi decidea dacă să rămână la Politehnica din Chișinău sau să fie dați afară ”pentru naționalism” 50 de lectori și profesori, printre care și Mircea Druc. Timp de două decenii, destinele intelectualității basarabene au depins de voința și capriciile lui Ivan Bodiul. El a ajuns prim-secretar fiindcă soția lui era foarte frumoasă și i-a plăcut lui Leonid Brejnev… În comunism, existau șefi care se abăteau de la normele partidului unic și erau sancționați. Schimbam secretarii de partid, dar sistemul rămânea intact.
Acum trăim într-un regim în care factorul decisiv este capitalul, de regulă cel legal. Cine dispune de capital își poate face deputații și miniștrii săi. Poate ajunge să ocupe orice post, chiar și de președinte al statului. În capitalism, unii adună averi pe căi ilicite și nimeresc după gratii. De un sfert de secol la Chișinău schimbăm ”oligarhii” şi restul rămâne pe vechi. Să mai avem un pic de răbdare. Se va decide până la urmă și destinul așa-numiților oligarhi din Republica Moldova. Se va decide corect, echitabil, conform legislației unui stat de drept. Sub acest aspect, Chișinăul se află, în comparație cu Bucureștiul, la nivelul anului 2004.
Desigur, la Chişinău, ca şi la Bucureşti, puțini politicieni au un ideal naţional. Dar nu toți oamenii întreprinzători, cei care produc valori materiale și plătesc impozite, sunt ”vânduți”. Deși, firește, au și ei interese transnaționale. Nu toate segmentele de capital din spaţiul românesc sunt captive. Eu cred că tot mai mulți oameni de afaceri onești se vor angaja să susțină obiectivul nostru major, care este reîntregirea naţională. Se găsesc și pe la noi ”oligarhi” care nu dăunează Unirii. Nu vreau să dau nume acum, dar unii capitaliști fac lucruri bune, ca Vasile Stroiescu – boierul basarabean unionist, ctitor și mecenat, primul președinte al Parlamentului României Reîntregite. Contemporanii noștri repară și utilează grădinițe, spitale, creșe, maternități, creează locuri de muncă, sponsorizează oameni de cultură și știință, construiesc case pentru oameni sărmani. E, adevărat, unii sunt acuzați de mass-media că se implică în jocuri politicianiste și financiare, prin care își controlează partenerii sau politicienii sponsorizați. Fără îndoială, este condamnabilă orice abatere de la legislația în vigoare. Și, bineînțeles, de la cele zece comandamente creștine. Faptul că și unii preoți le încalcă, nu ne face să renunțăm la credința în Dumnezeu.
Spirala istoriei se întoarce
În actuala conjunctură geopolitică, românii de pe ambele maluri ale Prutului par tot mai defazați. Dar, din punct de vedere strategic, apare din nou o șansă. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din ajunul prăbușirii imperiului sovietic. Timp de 25 de ani nu a existat o premiză atât de favorabilă. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reunirea Basarabiei cu România. Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de minoritatea creativă. Procentele vehiculate de antiunioniști, nu valorează prea mult. Pe timpul inchiziției nu activau, ca astăzi, sociologi și analiști aserviți. N-avea cine prezenta sondaje de opinie, demonstrând că 90% dintre cetățenii urbei sunt de acord ca Galileo Galilei și Giordano Bruno să fie arși pe rug pentru ”ereziile lor”.
Reîntregirea națională este un ideal, care presupune o schimbare radicală, efort și riscuri asumate. De aceea, unionist sincer și consecvent poate fi doar un idealist înnăscut. Însă, în structura oricărei populații, constructiviștii – oamenii deschiși schimbărilor (minoritatea creativă, inovatorii nu depășesc cota de 7%). În rest, ”urzeala norodului” conține: misoneiști (conservatorii nativi și intransigenții, adversarii înnoirii de orice fel – 33%); filoneişti (activiștii, animatorii, prostănacii cu inițiativă, promotorii schimbării cât mai frecvente și cu orice preț, – 8%) și partea ce mai numeroasă – expectativii (conformiștii, centriștii, căldiceii – 52%).
Pentru românii constructiviști unionismul înseamnă aducerea acasă a teritoriilor noastre răpite: nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei, ținutul Herța… Pe unioniștii autentici nu-i interesează dacă județul Chișinău este mai dezvoltat decât județul Cluj sau invers. Ei doresc Unirea din cu totul alte considerente. Și o construiesc, zi de zi, cu răbdare și efort. Iată argumentul lor principal:
Nu merită efort și nu poți să faci stătulețe viabile din niște părți ale teritoriului național, acaparate de fostul Imperiu sovietic. Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală are la bază improvizarea stătulețelor fictive: unul din şase județe, cu capitala la Chișinău; altul din cinci raioane, cu capitala la Tiraspol; și încă unul din 21 de sate găgăuze neomogene, cu capitala la Comrat? La ce folosește? Ca să nu se bage nimeni peste EI? Pentru ca EI să fure nestingheriți, în stilul lor la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat. Ca să perpetuăm inflația birocratică care germinează corupția și degenerarea? Minte Iurie Roșca declarând că, în cazul românilor înstrăinați, „partea devine întreg”.
Să argumenteze EI de ce nu vor să fie un stat unic dacă avem aceeași limbă, cultură, dacă oamenii se înțeleg? Pe mine, de exemplu, nu mă preocupă interesele nașilor, finilor și cumetrilor, nici acțiunile lor trecătoare. Nu importă că masele largi nu au obiective naționale strategice. Că marea majoritate a românilor de pretutindeni operează cu fenomene de bâlci, cu sintagme precum ”eu și revoluția” sau ”să moară capra vecinului”. Obiectivul strategic condiționează resursele și mijloacele tactice, care, la rândul lor, determină activitatea operativă.
Readucerea acasă a teritoriilor răpite este necesară în primul rând pentru România! Argument: în viziunea strategică a adversarilor noștri, Republica Moldova, este ”un rău necesar”. Un atu pentru a menține pe agenda lor problema dezmembrări Statului Național Român după modelul iugoslav. De la declararea independenței s-a trecut la următoarea etapă și există deja în safeuri câteva scenarii și proiecte gen ”Moldova Mare”, care implică destrămarea României și a Ucrainei.
Dacă România nu reușește să integreze teritoriul național dintre Nistru și Prut, vanitatea și complexele regiunilor istorice va fi pipăită și exploatată în continuare. Cu ajutorul investițiilor de capital străin bine orientate, Republica Moldova urmează să ajungă o sursă de inspirație pentru cei care „s-au săturat de București” precum odinioară provinciile Iugoslaviei ”se săturaseră de Belgrad”.
Grupuri de interese din cele patru unghiuri bagă bani în conducătorii corupți de la Chișinău. Germanii, italienii, olandezii, americanii, japonezii, chinezii dau granturi și investesc în Republica Moldova. Mai sar în ajutor și frații din dreapta Prutului pentru ca vițelul adult să sugă la două vaci.
Apropo: un județ transilvănean precum Arad, cu oamenii săi buni, plecând zi de zi la muncă, poate trăi fără pomeni și ajutoare? Dar un județ basarabean, precum Orhei, de ce nu s-ar comporta la fel?
Altă nedumerire: de ce Vlad Filat (simpatizat de mine, ca absolvent al Universității din Iași) avea nevoie de cinci mașini de lux?
Îmi amintesc, pe când eram prim-ministru la Chișinău, mă mulțumeam cu o ”Tatra” veche. Făcusem schimb cu Andrei Sangheli: i-am cedat ”Volga” cea nouă, neagră, prestigioasă. În fondul guvernului aveam numai patru dolari. Ca să conduc o delegație guvernamentală în Italia, am scris cerere la Moscova. Cerșeam bani de drum, fiindcă biletele se cumpărau numai cu valută. Druc, te apucă cumva invidia? Nu, mă cuprinde ”o tristețe iremediabilă”, vorba lui Topârceanu. Concluzia: basarabenii și ”Planeta Moldova” au ”di tăti”. Nu au dispărut ei în condiții de gulag, nu se vor prăpădi nici în actuala încrengătură europeano-asiatică. Să avem grijă prioritar și în permanență de viabilitatea Statului Național Român. Restul se rezolvă, încetișor.
Unioniștii se unesc!?
Mulți concetățeni au rămas blocați în mentalitatea comunistă. Unora li se par atrăgătore niște mituri sovietice sau maghiare. Deși anevoios, situația se schimbă treptat. În general, nici România, nici Republica Moldova nu s-au plafonat la nivelul anului 89. Nu mai putem fi amenințați cu orice și de oricine. Securitatea geopolitică, calitatea resurselor umane este net superioară, față de ceea existentă la ieșirea din comunism. În prezent, Republica Moldova are o cu totul altă substanță. Structura demografică, clasa politică, starea social-economică și opțiunea geostrategică sunt diferite.
Cu toate acestea, lumea se agită fără rost: în 90 erau mulți români care voiau unirea, dar nu se putea; astăzi se poate face unirea, dar sunt mai puțini doritori. Indiscutabil, numărul unioniștilor este în creștere, chiar și printre alogenii din stânga Prutului. Astăzi, oricine se poarte declara ”unionist” sau ”antiunionist”. Și tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova o fac deschis.
Urmăresc acțiunile studenților, elevilor, a oamenilor de cultură, a primarilor și a fermierilor de pe ambele maluri ale Prutului. Consider mobilizatoare și fructuoasă activitatea organizațiilor civice care au aderat la BUN – Blocul Unității Naționale. La Chișinău, la inițiativa lui Constantin Codreanu, va lua ființă TV UNIREA. Tot el, susținut de un veteran unionist, academicianul Nicolae Dabija, a convocat la Chișinău, pe 27 martie curent, Congresul Sfatului Țării-2. O inițiativă emblematică, oportună, care confirmă un factor de importanță principială – continuitatea Unionismului. Evenimentul îmi amintește de o altă acțiune unionistă, pe care am organizat-o în adevărata capitală a Moldovei – municipiul Iași, la 30 iunie – 2 iulie 1995. Mă refer la Primul congres mondial al refugiaților și descendenților acestora din teritoriile românești ocupate de fosta Uniune Sovietică.
Nimeni nu poate să conteste ascensiunea Unionismului, inclusiv printre cetățenii alogenii din Basarabia și din nordul Bucovinei. Important e că percepția tineretului s-a schimbat radical. Într-o emisiune la 6TV, Ion Petrescu prezenta o echipă de tineri politicieni basarabeni. Par convingători, demni de toată stima și încrederea tinerii din Guvernul de alternativă: Dorin Dușceac, Dan Nicu, Iulian Gramațki, Ion Ursu, Maxim Guțu. Sunt instruiți la nivel european, dispuși să intre în luptă pentru binele Patriei.
Regret că nu pot să sprijin mai consistent activitatea tinerilor lideri unioniști Constantin Codreanu, Anatol Ursu și George Simion. Anii mei și sănătatea nu mi-o mai permit. Desigur, nu absolutizez importanța tinereții. Nu exclud că și românii ar putea suferi pierderi mari. Așa cum s-a întâmpla cu tineretul în majoritatea țărilor Europei occidentale în anii ’60, pe timpul generației hippy. Dar nu asemenea sincope periodice din viața națiunilor decid rezultatul final al unui proces ireversibil.
De câțiva ani încoace devine tot mai vizibilă o realitate: România, sub toate aspectele, a progresat masiv față de Republica Moldova. După o nouă vizită prin părțile noastre, Robert Kaplan, un eseist și analist politic american, constata diferența frapantă dintre cele două state românești. Totodată, în România se simte presiunea din partea agenților de influență ai Ucrainei, Rusiei și ale altor forțe cu interese specifice în zonă. Aceștia insinuează subtil: reîntregirea națională ar fi o gravă pierdere economică pentru România. La fel proceda, în 1990, la Chișinău, elita comunistă și agentura ruso-ucraineană: noi suntem bogați, România este înapoiată și va deveni tot mai săracă. La ce să ne unim cu românii? La o dispută, oricine ținea să demonstreze, cu creionul în mână, că județul Bălți este mai dezvoltat decât județul Botoșani. Iar județul Orhei o duce mai bine ca județul Vaslui. Sau că județul Suceava cedează în concurența cu județul Cernăuți. Astăzi, invers, aceeași agentură, aceeași mass-media aservită prezintă Basarabia ca pe o sărăcie generalizată.
Demonizăm deșănțat și isteric niște ”oligarhi” și inoculăm în mintea opiniei publice ideea că românii basarabeni nu sunt buni de nimic. Cică un afacerist basarabean a zburat cu un avion rusesc în Italia pentru afaceri imobiliare și a fost dat în urmărire prin Interpol. Și tovarășul Interpol l-a lăsat în pace. De ce? Controlează el și Interpolul, după ce, chipurile, face și desface guverne, numește procurori și judecători? Și ce dacă un ”oligarh basarabean” nu-și cedează afacerea de ochi frumoși, altor oligarhi veniți din afară? Și ce dacă un lider politic de la Chișinău îi sugerează omologului său de la București să facă ordine mai întâi la Miercurea-Ciuc, că el se ocupă de Bălți, Tiraspol și Comrat? O fi și aceasta o diviziune a muncii și responsabilității în spațiul românesc…
Experiența de viață și cea profesională nu-mi permit să cred în pamflete sau prezentări schizofrenice… Eu cred în dosarele de corupție de genul celor prezentate la adresa lui Vântu, Voiculescu și Patriciu. Cred în deciziile instanțelor de judecată, mai ales cele europene. Ce m-aș bucura să câștige Vlad Filat procesul la CEDO! Nu-l cunosc personal pe domnul Plahotniuk. Cred că este o persoană bine dotată. Presupun că în spatele lui se află un grup de interese. Un segment de capital transnațional. Un creier colectiv, care îl ghidează de la sol, ca pe un satelit de la NASA sau Baikonur. Dacă nu este așa, atunci glorie pământului Basarabiei că a născut un geniu. Fie el şi malefic, rusofil și antiunionist, ca legendarul geniu militar, moldoveanul Mihail Frunză.
De curând, o revistă de la Chișinău a publicat topul celor zece oameni politici, care, din start, au promovat unirea cu România: Mircea Druc, Ion Hadârcă, Alexandru Moşanu, Leonida Lari, Mircea Snegur, Gheorghe Ghimpu, Lidia Istrate, Valeriu Matei, Iurie Roșca, Vlad Cubreacov. Păcat că nu figurează în top și maestrul Ion Ungureanu.
Din câte știu, Mircea Snegur nu a susținut niciodată idea Unirii. Oameni de felul domnului președinte nu sunt unioniști. Dar nici nu se opun vehement. Contribuie și ei cu câte ceva la fortificarea premiselor care duc la realizarea Proiectului. Atunci, probabil, nu se putea implica mai mult. Nu știu dacă acum poate și dorește să facă ceva pentru Unire. Nicolae Timofti, comparativ cu toţi președinţii republicii Moldova, a afirmat deschis: dincolo de Prut se vorbește limba română; unirea celor două state româneşti este un obiectiv naţional.
Nici de opțiunea unionistă a lui Ion Hadârcă n-aș fi sigur sută la sută. Acum doi ani, cineva l-a îndrumat să-l anihileze pe Mihai Ghimpu. Să scindeze un partid unionist la guvernare, înjghebând unul nou, liberal-reformator. Nu trec pragul electoral partidele care apar ca ciupercile după ploaie. Cui servește cazuistica? Ce a câștigat cauza unionistă din asemenea exhibiții liberale? Cât despre Iurie Roșca nu mai știu ce să zic. L-am susținut la începutul anilor 90. Dar nu pentru că așa îl cheamă. Sau că în acea perioadă purta barbă de disident, la modă în Uniunea Sovietică. Sau că avusesem un interes personal. Nu! Credeam, pur și simplu, că este unionist convins.
M-a bucurat nespus apelul public pentru reunificarea țări, lansat de către Uniunea Scriitorilor de la Chișinău. Urmăresc și activitatea tuturor formațiunilor politice unioniste – partidul condus de Mihai Ghimpu, partidul condus de Vitalia Pavlicenco și partidul condus de Ana Guțu.
În Basarabia este loc și pentru televiziunea lui Țopa, și pentru cea a lui Plahotniuk. Telespectatorii vor ști să aleagă. Recent, Val Butnaru a lansat la Jurnal TV o dezbatere unionistă. O premieră pentru peisajul mediatic din Basarabia. George Simion, într-un articol publicat în ”Timpul”, menționa felul cum reacționează lumea la noutăți și inițiative: ”Vai ce dor, ce chin, ce jale în mintea unora dintre ai noștri: teorii ale conspirației, suspiciuni, acuze de confiscare. Ca de obicei, când unul face, alți 10 de pe margine caută să-l blocheze… Urechile noastre nu mai acceptă învrăjbirea fratelui contra altui frate; nu-s nici unioniștii atât de proști încât să fie manipulați la comandă și nici nu acceptăm ca numai un partid să aibă un monopol pentru susținerea Unirii. Sunt binevenite toate, pentru că nu ne dorim puterea, ci ne dorim realizarea unirii cât mai grabnic”.
Năstase, împreună cu Usatîi și Dodon, nu le-a permis unioniștilor să participe la protestele din Piața Marii Adunări Naționale. Jurnal TV este susținătoarea lui Andrei Năstase. Acesta va candida la președinția republicii din partea Platformei DA, transformată recent în partid politic. George Simion a contestat categoric apucăturile suspecte ale Platformei DA. Acum însă, domnul Simion speră într-o evoluție pozitivă. Hărțuitul lider unionist salută inițiativa maestrului Val Butnaru și explică: ”Nu caut să analizez aici motivația care a determinat conducerea să accepte noul format. Toate sunt de bun augur, oricum ai lua-o: fie că Partidul Platforma DA caută să recâștige simpatia unioniștilor, fie că Jurnal TV caută să-și recapete o categorie de telespectatori pierdută în anii trecuți, fie ce n-ar fi, unioniștii astăzi sunt o forță care determină schimbări în grila celui mai important post TV de opoziție. Iar emisiunea este realizată de un om care, pe lângă meritele profesionale, este eminamente un unionist”.
La București, în decembrie 1989, l-am dat jos pe Ceaușescu. La conducerea României s-a instalat eșalonul al doilea. Etnic român fiind, am sperat din totdeauna să văd şi conaţionali de ai mei printre deschizătorii de drumuri. Doream să-i venerez pe acei liderii, care renunţă treptat la modul tradiţional de a face politică. Care îşi apără identitatea. Indiferent dacă sunt parlamentari sau extraparlamentari, la guvernare sau în opoziţie. După căderea dictaturii comuniste (sau, în altă versiune, după lovitura de stat) din decembrie 1989, speram că elitele naționale vor iniţia edificarea unei „alte Românii”. Iată însă verdictul, pronunțat de academicianul Florin Constantiniu – un mare savant și o conştiinţă naţională a tuturor românilor:
„În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale, care inaugurează o nouă etapă în evoluţia societăţii. Decembrie ’89 a fost un astfel de eveniment: crucial, înnoitor, fondator. Din nefericire, şansele imense care se ofereau ţării noastre au fost ratate… Din 1989, societatea românească a fost profund divizată…, lipsită de un proiect naţional şi incapabilă să-şi mobilizeze resursele pentru a valorifica şansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Pe scurt, nici clasa politică, nici societatea românească nu au fost în măsură să asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilităţi oferite de căderea comunismului … Peste o sută de ani, cred că judecata urmaşilor şi, între ei, a istoricilor, va fi foarte severă. Anii 1989-2009 vor fi consideraţi o perioadă de declin, clasa politica şi poporul român împărţind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Să dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, România să aibă situaţia fericită pe care a ratat-o astăzi”.
De la un timp, urmăresc tot ce prezintă mass-media din România, Republica Moldova, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești. Mă interesează și reacția forumiștilor. Impresii: antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil, că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai lesne ”ce demon îi pune în mișcare”.
Petrișor Peiu descrie felul în care reacționează la problematica Unirii românii care își petrec anii ironizând și luând in bășcălie tot ce-i autohton. Citez un alineat: ”Cu toții ne spun ce pragmatici sunt ei când ignoră cu desăvârșire cuvântul cu „U” (nire). Ba mai mult, ne pun în față dilema crudă de a alege între cuvântul cu „U” și cuvântul cu „E” (uropa). De parcă ar fi realist și pragmatic să ignori ceea ce vor 70% dintre românii din România și câteva zeci de procente (nici să le numere nu prea vor) dintre românii dintre Prut și Nistru! De parcă pragmatic ar fi să vinzi gogoși săracilor basarabeni despre o integrare în UE, care nu este nicidecum propusă sau măcar imaginată de UE, sau despre calea independentei, micuței și curajoasei republici! De parca pragmatic ar fi sa îndrugi aberații precum „ne vom întâlni in UE”! (ca și cum i-ai spune fratelui tău să nu vă mai întâlniți acasă la părinți, ci în sufrageria doamnei Angela de la parter ca e mai „șic”!)”. Formidabil! Nu știu dacă a reușit cineva să diagnosticheze realitatea atât de plastic și precis.
În loc de încheiere
În 1998, scriitorul, revoluționarul Claudiu Iordache constata: ”Mircea Druc avea să fie primul şi ultimul preşedinte al Consiliului Naţional al Reîntregirii. Viaţa sa, o parte activă în umbra Imperiului Sovietic, o alta, ca român stabilit la Bucureşti – o asumare extremă a condiţiei ingrate de a fi român cu adevărat. Fost prim-ministru al Moldovei în 1990-91, Mircea Druc nu a convins Puterea de la Bucureşti să treacă de la declaraţii de intenţii la realizarea Reîntregirii. Izolat în indiferenţa cosmopolită a capitalei României, ultragiat continuu în trecutul său, ţinta serviciilor secrete ruseşti, abandonat adesea de „fraţii” de dincolo şi de dincoace de Prut, Mircea Druc, candidat la Preşedinţia României în 1992, cunoaşte astăzi arsura indiferenţei ori ingratitudinii româneşti”. Aici e cazul să fac o precizare principială: am fost și rămân unionist. Dar nu am primit din nici o sursă vreo compensaţie personală. Și nu aștept din partea nimănui gratitudine pentru credința într-un ideal. Mă consider un simplu cetățean român (fost cetățean sovietic).
În tinerețe îmi părea mai ușor, într-un fel, să fiu naționalist, decât să vorbesc sau să scriu despre naționalism. Mi s-a întâmplat în viață să joc rolul unui „comunist-internaţionalist”, convins şi belicos. Drept ilustrație ar putea servi Memoriul pe care l-am adresat, în aprilie 1974, tovarăşului Pelşe Arnold Ianovici, preşedintele Comitetului Controlului de Partid de pe lângă CC PCUS. Și acum 10-15 ani era foarte greu, ba chiar periculos. Totuși, ceva grav se întâmplă în lume deoarece tema naționalismului nu mai este un tabu, nici măcar în Rusia, leagănul de odinioară a Kominternului. Mai trist, că nici Deminternul globalist nu admite atitudini de liber-cugetător.
Percep naționalismul drept o constantă istorică, concurentul socialismului și al liberalismului. Astăzi, când uraganul globalizării spulberă independența, suveranitatea și diversitatea, doar naționalismul mai reprezintă o forță integratoare, o bază a legitimării individuale și colective. Confruntarea acerbă dintre naționalism și ideologiile consacrate mai are la bază și un fenomen în plină desfășurare: utilizarea noilor tehnici genetice de manipulare a tot ce vizează viața și natura. Brevetarea viului, privatizarea genomului uman, deschide noi perspective pentru expansiunea imperială. În consecință, naționalismul organizează rezistența, torpilând instalarea unei puteri mai absolute, probabil, decât toate cele cunoscute vreodată în istoria omenirii.
Am devenit etnosistemic pentru că viaţa trăită și încercările destinului m-au convins: numai un naţionalist poate avea asigurate o identitate naturală, veridică și o imunitate protectoare. În acelaşi timp, naționalistul se expune unui risc permanent. Lupta naţională, în comparaţie cu lupta de clasă, înseamnă să-ţi găseşti o familie spirituală. Să descoperi un mediu, unde fiecare persoană în parte ar putea identifica forma şi esenţa a ceva către care, în subconştient, a tins mereu, din copilărie. Oamenii care aderă la mişcările de eliberare naţională cunosc sensul unei atare opţiuni.
Pentru mine Naționalismul și, implicit, Unionismul înseamnă, mai întâi de toate, memoria generaţiilor de luptători pentru dreptul de a fi în spaţiul nostru ancestral; o cale grea de la vis la realitate și un model de supravieţuire; un mit, o enigmă istorică şi lingvistică; un ansamblu de evocări şi o practică cotidiană; un sistem de cugetare şi meditaţie; un ghid moral. Internaţionalismul globalist, conceput în laboratoarele Imperiului, reprezintă un fenomen artificial, pe când Naţionalismul alterglobalist este o structură biopsihică înnăscută, un produs de la Mama Natură. Internaţionaliştii sunt OMG – gâştele de la ferma colhozului, naţionaliştii sunt ECOTIP – gâştele sălbatice, stolul migrator. Teza poate fi acceptată fără mari rezerve. Suntem, pur și simplu, așa cum ne-am născut: români, ruși, germani, evrei, spanioli etc. Apoi comuniști sau fasciști, liberali sau conservatori, creştini, iudaiști, musulmani, budiști sau păgâni. Sunt basarabean prin naștere, bucovinean prin educație și transilvănean prin empatie. Mă identific drept un dac liber din specia Dacia Phoenix. Mi-am elaborat un cod comportamental sui generis intitulat Homo Agens. Mulțumesc mereu lui Dumnezeu că există România. Dacă aș fi fost evreu îi mulțumeam lui Iahweh fiindcă există statul Israel. Am jurat credință Patriei mele (Carpaților, Dunării, Nistrului, Tisei și Pontului Euxin). România a făcut și continuă să facă posibilul pentru noi, românii înstrăinați, din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Transnistria și de pe alte meleaguri. În tot cazul, eu personal nu am avut, nu am și nu voi avea pretenții. Am făcut prea puțin pentru România fiindcă nu am o altă armă decât speranța și credința nestrămutată în idealul Reîntregirii.
