• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

România va investi în Rep. Moldova 10 mil. de euro în construirea a patru piste pentru elicopterele SMURD

Liviu G. Stan by Liviu G. Stan
26 martie 2016
in Actual
0
Bărbat din Florești, transportat de urgență la Chișinău cu echipaj SMURD de la Iași
0
SHARES
40
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

 

Guvernul României finanţează construirea a patru piste de aterizare pentru elicopterele SMURD în Republica Moldova, pentru a facilita intervenţia serviciului aerian în cazuri de urgenţă.

Elicopterul_SMURD

Valoarea investiţiei este de 10 milioane de euro.

Pistele vor fi construite la Chişinău, Bălţi şi Cahul, a precizat secretarul de stat al Ministerului de Interne de la Bucureşti, Raed Arafat, aflat într-o vizită în Republica Moldova, unde a avut o întrevedere cu ministrul Sănătăţii de la Chişinău, Ruxanda Glavan.

De asemenea, notează presa de la Chişinău, proiectul de finanţare mai prevede şi renovarea a două secţii de primiri urgenţe şi achiziţionarea a 10 ambulanţe SMURD şi a 4 maşini de descarcerare.

Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii dintre Arafat şi Glavan a fost heliportul de pe acoperişul Institutului de Medicină de Urgenţă, care nu se află deocamdată în stare de funcţionare. Oficialul de Bucureşti a anunţat că experţi din România vor evalua în cel mai scurt timp calitatea construcţiei.

Cei doi oficiali au mai vorbit şi despre implementarea în Republica Moldova a sistemului de urgență 112.

Ruxanda Glavan a precizat: “Am discutat varianta aplicării dispeceratelor integrate, care sunt mai puţine la număr dar care au reprezentanţii tuturor autorităţilor. Şi ai Ministerului Sănătăţii, Inspectoratul General de Poliţie, Serviciul de pompieri şi descarcerare. Este mai simplu de realizat şi costă mai puţin”.

Raed Arafat a declarat că România va acorda Republicii Moldova suportul necesar în procesul de implementare a sistemului de urgenţă 112. „Aţi făcut paşi imenşi pentru 112. Am văzut evoluţia care s-a făcut la Bălţi, la Serviciul Situaţii Excepţionale. Colaborarea pe care am avut-o se vede că a dat roade şi că există această mişcare”, a menționat Arafat.

Specialiştii care vor activa în cadrul dispeceratelor 112 vor fi instruiţi, anul viitor, de către o echipă de experţi din România.

În baza acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind ajutorul reciproc pentru intervenții transfrontaliere în caz de urgențe medicale, cetățenii de pe cele două maluri ale Prutului beneficiază de îngrijiri calificate în situații de urgență. Primul centru al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Republica Moldova a fost inaugurat la Bălți în august 2014. Pentru susținerea proiectului SMURD, Guvernul României a donat Republicii Moldova până acum 5 autospeciale performante pentru acordarea ajutorului în situaţii de urgenţă: două ambulanţe de tip “C” – pentru terapie intensivă, dotate cu echipament medical performant, iar altele trei, de tip “B” – care au la bază echipament de resuscitare pentru transportarea pacientului la spital.

 

 

Tags: headnewsmoldovaRaed ArafatRepublica MoldovaRuxanda GlavanSMURDsmurd chisinausmurd moldovasmurd republica moldova
Previous Post

Interconectarea energetică // România este pregătită să deschidă o sucursală Transgaz la Chişinău

Next Post

Congresul Diasporei Unioniste, ediţia a II-a - LIVE

Next Post
Membru CSM din România: Unirea înseamnă şi independenţa justiţiei

Congresul Diasporei Unioniste, ediţia a II-a - LIVE

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.