Regimentul 2 Cavalerie al Statelor Unite ale Americii va desfășura marșul „Dragoon Pioneer Ride” în România și Republica Moldova, pentru participarea la exercițiul de instruire în comun cu militarii de pe cele două maluri ale Prutului.
Marșul de dislocare are loc în perioada 25.04-06.06.2016, scrie Ziarul de Iași. După debutul acțiunii va fi organizat exercițiul militar multinațional „Sarmis-16”, din programul NATO-MTEP (Military Training and Exercise Programme), în perioada 20.05-06.06.2016, ca parte a activităților de instrucție din cadrul Operațiunii „Atlantic Resolve”.
Duminică s-a încheiat exercițiul multinațional „Saber Junction 2016″, organizat de Comandamentul European al Forţelor Armate ale SUA în Germania, România şi Lituania.
În cadrul aplicaţiilor s-au antrenat circa 5.000 de militari din 18 state: Albania, Armenia, Belgia, Bosnia, Bulgaria, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Macedonia, Republica Moldova, România, Serbia, Slovenia, Suedia, Turcia, Marea Britanie şi SUA.
Scopul exerciţiului a vizat schimbul de experienţă dintre forţele speciale ale statelor participante şi creşterea nivelului de interoperabilitate în executarea misiunilor.
Scenariul aplicaţiilor a prevăzut pregătirea ofiţerilor de legătură şi observatorilor în conformitate cu standardele internaţionale, antrenarea la simulatorul de rostogolire a autovehiculului, trageri avansate din armament de infanterie în încăperi special amenajate (shoot house).
Armata Naţională a detaşat la „Saber Junction 2016” 24 de militari din Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger”.