Peste 100 de unităţi de tehnică militară americană, parte a exerciţiului „Dragon Pioneer 2016”, au ajuns în Republica Moldova. Acestea au trecut punctul vamal Sculeni și se vor deplasa pe traseul Fălești – Negrești.
Americanii își vor continua marșul spre Brigada I de Infanterie Motorizată de la Bălți, iar pe 9 mai, tehnica Cavaleriei SUA va fi expusă în Piața Marii Adunări Naționale.
Miliari ai Armatei Naţionale şi ai Statelor Unite ale Americii vor participa, în perioada 3 mai – 20 mai 2016 la exerciţiul „Dragon Pioneer 2016”, desfăşurat în premieră în Republica Moldova.
Aplicaţiile, la care vor fi antrenaţi 198 de militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA şi 165 de militari din Batalionul Geniu, Batalionul 22 de menţinere a păcii, precum şi din brigăzile 1, 2 şi 3 ale Armatei Naţionale, au ca scop instruirea comună a subunităţilor de geniu şi creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două armate.
Forţele Terestre ale SUA, care sunt dislocate în Europa (USAREUR), îşi sporesc prezenţa în Europa de Est, în cadrul Operaţiei „Atlantic Resolve”, prin creşterea numărului activităţilor de instrucţie şi al exerciţiilor multinaţionale. Această acţiune constă în dislocarea unor forţe americane în Europa în vederea reasigurării Aliaţilor SUA de capacitatea Alianţei de a reacţiona în situaţii de criză, demonstrarea eficacităţii măsurilor de reasigurare adoptate în cadrul Consiliului Nord Atlantic, asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale.
Operaţia” Atlantic Resolve” are ca scop asigurarea flancului estic al NATO în contextul climatului actual de securitate.
Misiunea constă în asigurarea prezenţei forţelor americane, instruirea/antrenarea specifică acestora în comun cu partenerii, într-un cadru bilateral şi multinaţional în vederea demonstrării capabilităţilor şi verificării interoperabilităţii între structuri, precum şi întăririi relaţiilor de cooperare militară bilaterale.
În baza documentelor care reglementează instrucţia şi exerciţiile în forţele terestre, a înţelegerilor şi documentelor bilaterale cu partenerul american, în anul de instrucţie 2016 au fost planificate activităţi de instruire în comun ale militarilor SUA cu structuri militare din forţele terestre.