Alteța Sa Regală Principesa Maria va efectua o vizită în Republica Moldova, la Ialoveni.
Evenimentul – care se va desfăşura miercuri, 18 mai, la ora 11:30 – este organizat în contextul stabilirii relațiilor de colaborare a Primăriei orașului Ialoveni cu Familia Regală a României, informează Agora.
„Administrația publică locală și toți ialovenenii reprezentați de Primăria Ialoveni, suntem foarte onorați de a fi gazda înalților oaspeți din partea Familiei Regale din România. Cu deosebit respect și considerațiune anunțăm despre vizita în orașul Ialoveni a Alteței Sale Regale Principesei Maria, care va debuta cu întîlnirea la Primăria Ialoveni, urmată de vizite la Casa Comunitară din orașul Ialoveni și Grădinița nr.5 pentru copii. Programul vizitei este coordonat cu Biroul Alteței Sale Principesa Maria, conform unei agende preventiv stabilite, în baza unei comunicări eficiente pe parcurs cu responsabilii și reprezentanții Familiei Regale”, se menționează într-un comunicat de presă al Primăriei Ialoveni, potrivit sursei citate.
Principesa Maria a României, fostă Principesă de Hohenzollern, este cea mai tânără fiică și cel de-al cincilea copil al Majestății Sale Regelui Mihai I și a soției acestuia, Ana de Bourbon-Parma.