Apa poate fi considerată una dintre cele mai mari probleme din Republica Moldova, susţine ministrul Mediului de la Chişinău, liberalul Valeriu Munteanu.
„Avem doar două cursuri de apă perene, fluviile Nistru și Prut, altele nu avem, Bâcul, Răutul, altele mai mici fiind infectate sau semiinfectate, având în vedere că au fost fie chimizate în perioada sovietică, fie se confruntă cu alte probleme. Teoretic, în Republica Moldova există 4.000 de râuri, dar 90% dintre acestea seacă în perioada de vară. În realitate, Prutul și Nistrul au atâta apă, încât ne-ar ajunge pentru toată republica, dacă am putea dezvolta rețele pentru alimentarea cu apă și pentru irigare. Dar costul total al unor astfel de sisteme de aprovizionare cu apă se ridică la 2 miliarde de euro. În prezent, doar 10% din populația rurală are apă de calitate la robinet și doar 2% în aceleași zone au sisteme de sanitație. În acest sens, suntem comparabili cu multe dintre statele africane. O mare provocare în acest sens o constituie o inițiativă legislativă care s-a transformat în lege, fără avizul Ministerului Mediului. Aceasta presupune utilizarea apelor subterane pentru irigare în agricultură. Suntem categoric împotriva acestui lucru, în special pentru că 90% din spațiul rural nu beneficiază de apă de calitate. În continuare, va trebui să utilizăm sonde, adică ape subterane care, având în vedere moștenirea URSS, sunt foarte chimizate. Dacă agricultorii vor învinge în această luptă cu noi, pornind de la susținerea mare pe care o au, mă refer aici la irigarea cu ape subterane, eu, în calitate de ministru, care n-o să plec din R. Moldova, având în vedere că am și 4 copii, pe care vreau să-i cresc aici, recunosc că va fi o mare catastrofă pentru R. Moldova. S-ar putea să constatăm, într-un moment, că cetățenii R. Moldova nu mai pot fi asigurați cu apă. Astfel de exemple sunt destule în lume, cum ar fi India, care, în urmă cu zeci de ani, și-a permis irigarea agriculturii cu ape subterane și acum au rămas fără apă.”
Aşa arată sumbrul păienjeniş hidrologic cu care se confruntă Republica Moldova, trasat de Valeriu Munteanu într-un interviu pentru Ziarul de Gardă.
Ameninţările ecologice au devenit aproape la fel de fireşti ca oxigenul în Republica Moldova.
Anul trecut, în contextul atentatelor teroriste de la Paris, autorităţile de la Chişinău au organizat şedinţe de urgenţă în cadrul cărora au fost evaluate potenţialele pericole existente pentru Republica Moldova. Astfel, mai multe nereguli de stocare a deşeurilor au ieşit la iveală, având iminenţă de bombe ecologice.
Ferocianura
Ministerul Mediului a făcut referire la existenţa a mii de tone de ferocianură depozitate încă din epoca sovietică în vinăriile din Republica Moldova, care, în cazul unor atacuri teroriste, ar putea avea efecte groaznice asupra sănătăţii populaţiei.
În fabricile de vinuri de peste Prut sunt depozitate peste 3.800 de tone de deşeuri ce conţin ferocianură. Asemenea stocuri periculoase pot fi găsite în aproximativ fiecare raion.
Ferocianura este un compus chimic rezultat prin combinarea fierului, a cianogelului şi a unui metal.
Cea mai mare cantitate din această substanţă chimică o deţine fabrica “Tighina Vin”, din oraşul Căuşeni: 644 de tone.
Deşeurile toxice sunt stocate în 21 de rezervoare de beton care se află într-un deposit închis pe teritoriul întreprinderii.
Chiar dacă paza rezervoarelor este asigurată, conducerea “Tighina Vin” este însă foarte îngrijorată şi aşteaptă soluţii din partea autorităţilor pentru a scăpa de aceste deşeuri.
În prezent, compania se află în proces de insolvenţă şi bunurile întreprinderii pot fi scoase la vânzare, dar este puţin probabil ca vreun cumpărător să fie interesat de acest obiectiv economic.
Pe 20 noiembrie 2015, Valeriu Munteanu a emis un ordin prin care solicita agenţilor economici din sectorul vinicol să securizeze stocurile de deşeuri ce conţin ferocianură.
„Fabrica de cancer” de la Kaluş
O altă ameninţare coşmarescă vine şi din direcţia Ucrainei.
De câţiva ani, organizaţiile internaţionale atrag atenţia că oraşul ucrainean Kaluş, situat în vestul ţării, din regiunea Ivano-Frankovsk, ar putea produce o catastrofă ecologică cu impact asupra Republicii Moldova, României şi Ucrainei.
În 2013, în cariera Dombrovski fusese descoperit un canal carstic fisurat, cu un diametru de 50 de centimetri, prin care se scurgeau zilnic în sol între 860 şi 1.300 de metri cubi de ape reziduale. Dacă aceste substanţe chimice, rezultate în urma producţiei de potasiu şi magneziu, ar fi ajuns în râul Lemniţa, un afluent al Nistrului, atunci nu ar mai fi fost decât un pas până la dezlănţuirea unui dezastru ecologic în Republica Moldova şi România.
Între 2011 şi 2013, o companie israeliană, S.I. Group Consort Ltd, a câştigat o serie de contracte încheiate cu autorităţile de la Kiev, în valoare de aproximativ 125 de milioane de dolari, pentru a curăţa o cantitate enormă de nămoluri reziduale din Kaluş, stocate din 1976 într-un poligon. În fapt, o gaură imensă săpată pentru a păstra în siguranţă materiile toxice, potrivit Kyiv Post.
Reprezentanţii firmei de ecologizare au declarat zona curăţată cu succes. Numai că nici până la această oră nu există un rezultat oficial al vreunui test care să demonstreze acest lucru.
Între timp, anul trecut, jurnaliştii de investigaţie din cadrul OCCRP au comandat pe costuri proprii efectuarea unor teste independente la faţa locului şi au constatat că nivelul de contaminare din sol era de mii de ori peste limita legală. Cu alte cuvinte, pământul mustea de substanţe toxice.
De altfel, şi autorităţile de mediu din Ucraina recunosc că firma a făcut o „treabă proastă” şi că reziduurile rămase în urmă operaţiei de ecologizare se pot infiltra în apele subternare al afluenţilor Nistrului, punând în primejdie alimentarea cu apă a 10 milioane de oameni din vestul Ucrainei şi din Republica Moldova.
În prezent, poligonul din Kaluş zace imortalizat într-un instantaneu post-apocaliptic, cu iazuri acide de 30 de metri lungime şi, împrăştiate pretutindeni într-un vid deplin al minimelor măsuri de securitate, butoaiele goale de tablă – ruginite, sparte – în care au fost stocate anterior chimicalele.
