Elevii liceelor și gimnaziilor cu predare în limba română din stânga Nistrului au primit o donaţie de cărți din partea filialei din Republica Moldova a Televiziunii Române. De asemenea, au fost donate şi 500 de cărţi pentru copii, semnate de Sergiu Botezatu.
TVR MOLDOVA în parteneriat cu Teatrul de Revistă „Ginta Latină” a organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului concertul „Copilărie fără Frontiere”. Evenimentul a fost dedicat copiilor din liceele si gimnaziile românești din stânga Nistrului (Tiraspol, Grigoriopol, Râbnița, Tighina, Roghi, Corjova), dar si din liceul românesc „Mihai Eminescu” din Bălți.
Filiala din Republica Moldova a Televiziunii Române şi-a făcut o tradiţie deja din a dona cărţi instituţiilor de învăţământ în stânga Nistrului. Nicolae Mocanu, specialist marketing, originar şi el din regiunea transnistreană, spune că nu întâmplător au fost alese liceele cu predare în limba română pentru donaţia de cărţi: „Cunosc criza acută de cărţi româneşti în regiunea transnistreană. S-a pus de foarte multe ori această problemă: copiii încă mai au cărţi, romane pe care le citesc în grafie chirilică. Ei sunt obligaţi, practic, să înveţe alfabetul chirilic, rusesc ca să citească romane. Din acest punct de vedere ne-am gândit că orice carte românească este un pas în susţinerea acestor copii.”