Reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE din partea Germaniei pentru procesul de reglementare transnistreană, Cord Meier-Klodt, întreprinde joi și vineri o vizită în Republica Moldova.
Ambasadorul Meier-Klodt se va întâlni cu președintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, cu premierul Pavel Filip, vicepremierul pentru Reintegrare și negociatorul principal din partea Republicii Moldova, Gheorghe Bălan, și cu ministrul de Externe Andrei Galbur, potrivit unui comunicat al Misiunii OSCE.
Reprezentantul OSCE se va deplasa la Tiraspol, unde are programate discuții cu liderul separatist Evgheni Șevciuk, cu șeful Sovietului Suprem, Vadim Krasnoselski, precum și cu negociatorul principal din partea regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev.
Meier-Klodt va avea, de asemenea, întâlniri cu ambasadorii mediatorilor și observatorilor în cadrul procesului de negocieri în formatul „5+2” (Republica Moldova, regiunea transnistreană, Rusia, Ucraina, OSCE plus SUA și UE, ca observatori), informează Radio Chişinău.
Mai mulți experți și analiști de la Chișinău au pledat ca Republica Moldova să renunțe la concesiile unilaterale pentru a avansa pe calea rezolvării diferendului transnistrean și a opri imixtiunea tot mai pronunțată a Rusiei în regiune. Aceștia consideră necesar ca SUA și UE să treacă de la rolul de simpli observatori în cadrul formatului de negocieri privind conflictul transnistrean la statutul de mediatori. De asemenea, ei apreciază oportun ca Federația Rusă să fie considerată parte a conflictului în scopul de a diminua riscurile de securitate la adresa Republicii Moldova.
Nu în ultimul rând, ei propun ca România să fie inclusă în formatul de negocieri „5+2” în calitate de mediator, pe lângă UE.
Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Veaceslav Untilă, consideră că fără implementarea acestor inițiative, persistă pericolul subordonării procesului de negocieri intereselor Federației Ruse sau chiar blocarea acestuia pentru o perioadă îndelungată.
În tot acest timp, în stânga Nistrului separatiştii de la Tiraspol beau din „cupa mâniei” în faţa unei iniţiative a ministrului Apărării de la Chişinău, Anatol Şalaru.
Este vorba despre propunerea ca spaţiul aerian al Republicii Moldova să fie apărat în comun de către România şi Ucraina, veste care a stârnit isterie în rândul separatiştilor din stânga Nistrului.
Oleg Beliakov, șeful delegației transnistrene în Comisia Unificată de Control (CUC) a proferat chiar o ameninţare belicoasă concretă la adresa autorităţilor de la Chişinău, spunând că în regiunea transnistreană escadrila rusă de elicoptere este pregătită „drept răspuns la planurile Moldovei de a semna o înțelegere cu România și Ucraina”.