100.000 de cetățeni ai Republicii Moldova vor avea ocazia să se familiarizeze cu realitățile sociale, culturale și economice ale României în cadrul unui program național desfășurat în intervalul iunie – final de septembrie.
„Cunoaște-ți Țara” este numele unui nou proiect de amploare organizat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012 împreună cu parteneri din toată România. Scopul programului vizează eliminarea stereotipurilor formate de propaganda antiromânească din ultimii peste 200 de ani în stânga Prutului și obținerea unei majorități unioniste în Republica Moldova către anul 2018, se arată într-un comunicat de presă al Acțiunii 2012.
Programul „Cunoaște-ți Țara” demarează astăzi, cu venirea la Iași a patru autocare cu câte 50 de basarabeni. Aceștia vor vizita cele mai atractive obiective turistice din oraș și împrejurimi.
„Locuitorii celui de-al doilea stat românesc au nevoie de informație corectă despre realitățile din România, au nevoie să vadă cu proprii ochi obiective turistice și economice, să ia contact cu românii din mai multe regiuni ale țării, astfel încât la revenirea în Republica Moldova să se simtă liberi să își aleagă destinul, în cunoștință de cauză”, a declarat George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.
Platforma Unionistă Acțiunea 2012 face un apel către autoritățile locale și către oamenii simpli din toată România să sprijine derularea programului.