Acum un an eram luat de pe străzile Chișinăului și urcat într-o mașină cu un bilet numai dus spre granița de pe Prut. Expulzat, cinci ani, dosar închis!
Acum, în luna august 2016, expulzarea mi-a fost ridicată, prin lege și prin forța dreptului internațional de respectare a drepturilor omului. Acum, în luna august, îi așteptăm pe toți din R. Moldova trei zile să ne fie oaspeți în România și să-și cunoască țara, așa cum este ea de la Nistru până la Tisa. Veniți la Cluj, Galați, București sau Suceava și veți vedea România frumoasă! Veniți acasă, fraților să vedeți Transfăgărășanul, cel mai spectaculos drum! Veniți să vedeți Casa Poporului, cea mai mare clădire din Europa, și a doua din lume după Pentagon. Veniți să vă curățați plămânii la Salina Slănic Prahova, cea mai mare din Europa. Sau veniți să vedeți curtea domnească din Târgoviște, memorie vie a faptului că aparținem unui brav popor.
România anului 2016 este schimbată cu mult în bine față de cea din anii ’90 – asta poate fi interpretată ca o simplă afirmație de propagandă, așa că cel mai bine e ca oamenii să vadă cu ochii lor care sunt realitățile actuale, cu bune și rele. Oricât ar minți televiziunile și politicienii, ca să ascunzi faptul că justiția funcționează în România și se face dreptate, că drumurile sunt mai bune și că veniturile primite de fiecare cetățean sunt totuși, de 3-4 ori mai mari, înseamnă ori că ești maestrul absolut al magiei ori că ești HOȚ și ții prizonier trei milioane de oameni într-un stat captiv încă de la crearea lui și a cărui singură șansă este Unirea cu România.
Vă așteptăm în luna august la:
– București, și pe urmă veți merge pe Transfăgărășan sau pe Valea Prahovei;
– Botoșani, locul nașterii lui Eminescu, dar veți merge și la Suceava, la Putna unde doarme somnul de veci Marele Ștefan cel Mare, și la Iași;
– Galați și veți vedea Dunărea și Delta și toate frumusețile locului;
– Cluj și în tot Ardealul.
Cazarea, o masă pe zi și intrările la obiectivele turistice precum și ghidajul le asigurăm noi, pentru că suntem tari și ce nu ne omoară ne face mai puternici. Acum suntem suficient de puternici încât să vă aducem pe toți să vedeți România!
Tot ce vă rog este să nu veniți singuri! Aduceți-i cu voi și pe rătăciți, pe cei care spun că românii sunt țigani/săraci/îngâmfați și că România este o țară slabă. Veniți și cu ruși și cu găgăuzi și arătați cu cine vreți să vă uniți.
Cei care doresc să meargă în locațiile respective pot merge cu transportul propriu sau pot să se înscrie la autocarele special pregătite. Înscrierile se fac la numerele de telefon 069111093, 079992298 , 079992292 , 079992242. Pentru participare au prioritate grupurile de minim 10 persoane.
Vă aștept acasă și vă iubesc!