Tot mai mulţi angajatori din România anunţă că vor să aducă în firmele lor forță de muncă din Republica Moldova și Ucraina pentru că nu găsesc forţă de muncă în ţară, sau dacă o găsesc este scumpă.
În Bistriţa-Năsăud, aproape 4.000 de persoane se află în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă ca fiind în căutarea unui loc de muncă, în condiţiile în care sute de angajatori se plâng că nu găsesc personal şi apelează la firme de recrutare pentru a aduce muncitori din Republica Moldova, informează Mediafax.
În fiecare săptămână aproximativ 300 de firme bistriţene caută personal, lista locurilor de muncă vacante la nivel de judeţ depăşind 900 de posturi.
Ioan Şomodean este unul dintre angajatorii bistriţeni care a încercat să îşi aducă personal de peste hotare pentru a munci în cele două restaurante şi în complexul de agrement pe care îl are, însă misiunea este una extrem de dificilă, legislaţia punându-i numeroase piedici.
„Moldovenii lucrează orice, sunt harnici şi nu fac figuri. Sunt motivaţi şi dispuşi să lucreze orice, aşa cum sunt românii când pleacă dincolo. Vor să vină să muncească, însă legea este foarte complicată. Trebuie să le echivalezi studiile la Bucureşti, trebuie să faci dovada că nu există nici un român care să poată fi angajat pe postul respectiv… Şi o căruţă de acte. Parcă legile în ţara asta sunt făcute să te încurce, nu să te ajute” spune revoltat omul de afaceri, care a aşteptat mai bine de două luni să îşi găsească personal după ce a investit într-un nou restaurant în Bistriţa.
Un alt patron bistriţean, Dumitru Găvan, susţine că oamenii nu vor să lucreze atâta timp cât primesc ajutoare de şomaj.
„Trebuie adus personal din Republica Moldova sau Ucraina. Este însă complicat nu numai cu dreptul de muncă ci şi cu condiţiile – trebuie să le oferi cazare, trebuie să îi aduci cu familiile şi la noi nu e reglementată clar situaţia însă cred că aceasta va fi soluţia. Aşa cum ai noştri merg şi muncesc în altă parte şi acolo nu e o ruşine a munci, cred că asta va trebui să se întâmple şi la noi, să înceapă să vină din alte părţi” a mai spus omul de afaceri.