Deputatul Eugen Tomac propune facilitarea procedurii de redobândire a cetăţeniei pentru românii din Basarabia şi din nordul Bucovinei care au pierdut-o ca urmare a ocupaţiei sovietice.
Deputatul Eugen Tomac, preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară, a depus în Parlament o iniţiativă legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, astfel încât persoanele care au dobândit cetăţenia română potrivit legilor în vigoare până la data de 28 iunie 1940, dar au pierdut-o ca urmare a ocupaţiei teritoriilor Basarabiei şi nordului Bucovinei de către URSS, să redobândească cetăţenia pe baza unor condiţii şi proceduri speciale, se arată într-un comunicat de presă.
„Am conştientizat problema cu care se confruntă această categorie de cetăţeni după ce am primit în audienţă la Chişinău câţiva români deportaţi, care, deşi au acte româneşti, nu sunt astăzi cetăţeni români. Aceştia au suferit ani în şir în frig şi foame şi este revoltător de incorect să stea astăzi la cozi interminabile şi să plătească sume exorbitante pentru a redobândi cetăţenia pe care au pierdut-o fără voia lor”, a declarat Eugen Tomac.
Proiectul de act normativ propune ca persoanele de pe teritoriul Basarabiei şi nordului Bucovinei, care şi-au pierdut cetăţenia română ca urmare a ocupaţiei sovietice, să o redobândească în termen de maximum o lună de la data depunerii cererii, doar pe baza actelor de stare civilă din acea perioadă.
„Este o categorie specială de români. Sunt cetăţeni în vârstă care nu au forţa şi răbdarea necesare pentru a parcurge procedura anevoioasă a redobândirii cetăţeniei române. În plus, este un proces mult prea îndelungat. Soluţionarea unui dosar de redobândire a cetăţeniei române durează în medie un an şi trei luni, timp pe care aceşti cetăţeni nu îl au. Este obligaţia noastră să susţinem şi să acordăm întregul sprijin acestor români de care statul român, se pare, a uitat”, a subliniat Eugen Tomac.
Iniţiativa legislativă va intra în perioada următoare în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Senatului, decizia finală urmând a fi votată în Camera Deputaţilor.
Un proiect de lege care să asigure redobândirea cetățeniei române în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii este și propunerea senatorului Viorel Badea, anunțată în luna iulie. Decizia a fost anunțată la Chișinău, în cadrul ședinței Biroului Politic al Partidului Național Liberal din România în Republica Moldova, la care au participat și senatorul Viorel Badea, prim-vicepreședintele PNL Diaspora Victor Ionescu și secretarul general al PNL Diaspora, Marian Zlotea. Procedura parlamentară a venit ca urmare a consultărilor cu organizația PNL Republica Moldova și reprezentanții societății civile de pe malul stâng al Prutului, a reclamațiilor referitoare la procesul greoi de redobândire a cetățeniei române și a modului în care se încearcă anularea consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov.