Petrişor Peiu, expertul în economie al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) şi unul dintre cei mai respectaţi economişti din România, a publicat un articol de opinie despre marşul pentru Unire desfăşurat sâmbătă, 23 octombrie, la Bucureşti.
Petrişor Peiu scrie pentru Ziare.com:
„Am fost sambata la marsul unionist organizat de Actiunea 2012. Impreuna cu familia, respectand cumva traditia marilor manifestari anti-feseniste ale anilor 90, ani in care s-a format si s-a maturizat generatia mea, cea care astazi conduce Romania.
Am facut o plimbare frumoasa, entuziasta, alaturi de alte cateva mii de oameni, dintre care se distingeau doua mari categorii: cei de varsta noastra, in general „oameni subtiri” cu idealuri si principii certe, si cei foarte tineri, studenti in general.
Trebuie sa spun ca printre participantii la mars am vazut putini basarabeni, nu cred ca erau mai mult de o cincime si acestia studenti in Romania.
Mai trebuie sa spun ca nu am vazut politicieni de varf cu exceptia lui Clotilde Armand (cu fetitele si sotul din dotare) si a marelui actor Florin Zamfirescu (devenit prm-ist de pus in vitrina).
Asa cum am „petrecut” si celelalte marsuri, odata ajunsi la final (Piata Victoriei), ne-am dus sa introducem cativa prieteni basarabeni in mirajul bucatariei „miticilor”, la un ciolan pe varza si o bere. Abia seara, ajunsi acasa, am auzit cum manifestarea care ar fi trebuit sa marcheze unitatea noastra a dus la lupte de strada, dezordine si dispute cu autoritatile.
Aceasta stire/situatie a „tinut prima pagina” peste weekend, toate televiziunile de stiri transmitand in direct din Piata Universitatii unde tinerii protestari si-au instalat corturi pentru un protest prelungit; unii politicieni, incepand cu batranul lup de mare Traian Basescu, au sarit „in apararea” tinerilor retinuti pentru doua ore de fortele de ordine, iar altii s-au remarcat printr-o tacere asurzitoare.
Toata lumea „buna” care umple ecranele si studiourile TV analizeaza si trage concluzii. Nimeni insa nu se intreaba de ce s-a ajuns aici? Cum se poate ca o miscare sincera care exprima nadejdea majoritatii romanilor intr-o viitoare reunificare a putut sa genereze conflicte urbane, conflicte politice si sa nasca atatea suspiciuni si semne de intrebare?
Raspunsul este cat se poate de simplu: Reunificarea Romaniei cu Republica Moldova este o tema a Romaniei profunde, a multor milioane de romani, dar o astfel de tema nu se regaseste printre prioritatile politicienilor importanti, ale celor care conduc efectiv partidele care asigura guvernarea.
In conditiile in care sentimentul unionist este semnificativ pentru majoritatea romanilor (cam doua treimi dintre noi suntem unionisti declarati, indica sondajele cele mai recente), politicienii de „main stream” evita cu dibacie aceasta tema de peste doua decenii.
Clasa politica ignora subiectul
Conducatorii Romaniei de pana acum, fie ca erau din echipa Iliescu (crescuti in spatiul cultural rus, la propriu sau la figurat), fie ca erau echipele lui Constantinescu si Basescu (crescuti in epoca ceausismului nationalist si avand sentimentul ca nationalismul este „cah” pentru Occidentul in care dorim sa ne integram), au simtit nevoia sa disimuleze si sa ocoleasca abil orice referire la obiectivul real al reunificarii.
Clasa care ne-a condus spre integrarea in spatiul transatlantic (cu bunele si relele sale) a crezut si inca mai crede ca Occidentul ne banuieste de o „agenda ascunsa” referitoare la Republica Moldova si ca orice abordare institutionala, de stat, a problematicii basarabene sau a unei posibile reunificari va starni valuri de anti-romanism la Washington si mai ales la Berlin.
Si atunci au incercat sa pacaleasca istoria, inventand formule comice, cum ar fi mult-trambitata „ne vom intalni in Uniunea Europeana”.
Numai ca timpurile s-au schimbat, iar generatia celor de 20-30 de ani de astazi, beneficiara exploziei de tehnologie si de informatii a ultimelor decade, nu mai poate fi pacalita asa de usor precum generatiile mai vechi.
Tinerii de astazi citesc mai usor si inteleg mai usor, iar geopolitica, politica in general nu mai este apanajul unei elite foarte sofisticate. Si mai ales tinerii de astazi se exprima cu nonsalanta, fara dorinta instinctiva de a se ascunde dupa formule neutre, echivoce.
Timpurile s-au schimbat, politicienii trebuie sa ia tema in serios
Viata politicienilor nostri s-a complicat si mai mult, pentru ca la Chisinau elitele politice au repurtat un esec ingrozitor in incercarea de a cladi un stat functional: Republica Moldova este astazi cel mai sarac stat european, este statul unde Guvernul a furat un miliard de dolari de la Banca Nationala pentru a-l oferi unor escroci care l-au dus repede in paradisuri fiscale, este statul unde s-au spalat 20 miliarde de dolari ai mafiei ruse prin deciziile unor judecatori raionali in numai cateva saptamani, este statul de unde o treime a populatiei a emigrat in cautarea unei vieti mai bune!
Aceasta prabusire evidenta a creat o imensa frustrare dincolo de Prut si a facut sa creasca puternic sentimentul unionist si a mai creat si o tabara deloc neglijabila a basarabenilor care isi doresc o unire pragmatica, o unire care i-ar conduce la statutul de cetateni ai UE si NATO.
Pentru a complica si mai mult lucrurile, au mai aparut in spatiul public si think-tank-uri, care au inceput sa construiasca modele si abordari unioniste, greu de combatut sau de evitat.
Acest complex de trei factori (o noua generatie mai greu de „pacalit”, o presiune de dincolo de Prut si o conceptualizare a reunificarii) a adus subiectul Republica Moldova in zona de prioritati a opiniei publice, a romanilor.”
Citiţi aici articolul integral.
