Candidatul socialist la preşedinţia Republicii Moldova, Igor Dodon, îşi nuanţează poziţia faţă de anexarea de către Federaţia Rusă a Peninsulei Crimeea, după ce declaraţiile sale anterioare au aprins un butoi cu pulbere în relaţia Chişinău-Kiev.
Într-un interviu oferit Europei Libere, Dodon a spus că este victima unor speculaţii şi a subliniat că, „de facto”, Crimeea este parte a Federaţiei Ruse, dar, „juridic”, nu.
„De facto, Crimeea este parte a Federaţiei Ruse acum, juridic nu a fost recunoscută de către Occident şi de majoritatea ţărilor. Şi juridic nu ştiu dacă va fi recunoscută în timpul apropiat”, a afirmat Igor Dodon.
Dacă va deveni preşedintele Republicii Moldova, a explicat Dodon, el nu va putea să recunoască aparteneţa Peninsulei Crimeea la Rusia, deoarece acest fapt ar deschide o cutie a Pandorei pe linia relaţiilor cu fâşia separatistă din stânga Nistrului.
„Nu cred că noi putem să ne permitem să facem anumite greşeli în acest sens, ca să nu avem probleme cu regiunea transnistreană. Dar de facto, la moment Crimeea este parte a Federaţiei Ruse. Juridic, acest lucru nu a fost recunoscut de nimeni, inclusiv de Republica Moldova”, a precizat candidatul socialist, adăugând că o relaţie bună cu Ucraina este obligatorie.
„Noi avem foarte multe probleme de rezolvat împreună. Eu am fost co-preşedinte al Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene mai mulţi ani, cunosc foarte bine care este agenda relaţiilor bilaterale. Avem probleme şi cu demarcarea, şi multe-multe altele care trebuie rezolvate şi vor fi rezolvate”, a punctat Dodon.
Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Hnatişin, a fost chemat la Kiev pentru consultări, a anunţat luni, 31 octombrie, purtătorul de cuvânt al premierului ucrainean Petro Poroşenko, Sviatoslav Tsegolko.
Motivul acestei convocări este învăluit mister, dar decizia Kievului vine la câteva zile distanţă după ce candidatul socialist la preşedinţia Republicii Moldova, Igor Dodon declaraţia referitoare la Crimeea, care a aprins un butoi cu pulbere în Ucraina.
„Informare importantă: ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova a fost convocat la Kiev pentru consultări”, a transmis Ţegolko, citat de Interfax Ucraina.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată săptămâna trecută, deputaţii ucraineni Viktor Romaniuk din fracțiunea Narodnîi Front și Ganna Gopko au afirmat că autorităţile de la Chişinău trebuie să conştientizeze că Ucraina va face tot posibilul să stopeze o eventuală alunecare a Republicii Moldova spre Uniunea Eurasiatică.
Cei doi deputaţi au declarat că, dacă politicieni de la Chişinău, precum Igor Dodon, candidatul PSRM la şefia statului, vor continua să afirme că Peninsula Crimeea este normal să aparţină Federaţiei Ruse, atunci Ucraina se va vedea nevoită să impună o blocadă economică Republicii Moldova.
„Cel mai probabil, în Republica Moldova președintele va fi ales în al doilea tur când se va da lupta între candidatul care se pronunță deschis pentru vectorul pro-rus și altul care cel mai probabil întruchipează alegerea europeană a Republicii Moldova”, a afirmat președintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Radei, deputat independent ucrainean, Ganna Gopko.
Potrivit acesteia, „în cazul alegerii candidatului pro-rus, securitatea Republicii Moldova va fi în pericol, iar Ucraina riscă să obțină un vecin care va deveni o sursă a influenței destabilizatoare a Rusiei în întreaga regiune”.
Totodată, legislatorul ucrainean s-a arătat indignat de „declarațiile unor candidați precum că Peninsula Crimeea este parte a Rusiei”.
Potrivit lui Gopko, „afirmațiile în cauză încalcă legislația ucraineană, dar și rezoluțiilor ONU, inclusiv din 24 martie cu privire la integritatea teritorială și suveranitatea a Ucrainei”.
„Politicienii care promit integrarea Republicii Moldova în structurile Federației Ruse trebuie să conștientizeze faptul că între Moldova și Rusia există un stat mare, pe nume Ucraina, care în acest moment se află în stare de război cu Federația Rusă, care nu vă va permite să vă integrați în structurile promise”, a declarat la rândul său membrul grupului de prietenie Republica Moldova-Ucraina, deputatul ucrainean, Viktor Romaniuk.