Este uimitor faptul cât de uşor a trecut presa peste stranietăţile votului din Chişinău. În ziua alegerilor, dar şi în timpul procesării buletinilor s-au întâmplat nişte lucruri de-a dreptul bizare, ca să nu zic neverosimile, care în mod suspect au fost ulterior neglijate şi de concurenţii electorali, şi de observatorii politici.
Intoxicarea presei
Mai întâi, în ajunul scrutinului s-a constatat că numărul intruşilor care s-au înregistrat să voteze fără să aibă viză de reşedinţă este neobişnuit de mare. Mai apoi, în unele zone ale capitalei, controlate de PCRM, s-a semnalat o aglomeraţie dubioasă a alegătorilor la sectoarele de vot. Pe alocuri, la Botanica, bunăoară, s-au format cozi interminabile ca pe vremurile „deficitului” sovietic.
A doua zi, dis-de-dimineaţă, când era în toi numărătoarea voturilor, se produce o uluitoare şi aparent inexplicabilă intoxicare a presei. Agenţiile de ştiri, inclusiv Moldpres, dar şi o mare parte a celorlalte instituţii media, nitam-nisam, anunţă că, în urma procesării a 99 la sută din buletine, alegerile le-a câştigat din primul tur Igor Dodon, chit că până la acea oră fuseseră prelucrate şi totaliazate mai puţin de o treime din sufragii. Publica TV, precum şi o serie de site-uri, inserează articole de background în care candidatul PCRM este portretizat ca fiind déjà noul primar al Chişinăului.
Oricât ar părea de paradoxal, dar comisiile electorale s-au făcut că plouă şi au trecut sub tăcere aceată rătăcire generală a mass-media. Precizările de rigoare au venit prea târziu, numai după câteva ore, când informaţia mistificată despre o pretinsă victorie a lui Dodon din primul tur a fost transmisă şi peste hotare.
Buimăcirea publicului şi a concurenţilor electorali
Dar necazurile nu se termină aici. Colac peste pupăză, luni, se anunţă că s-ar fi deteriorat cumputerul care înglobează toate datele cu privire la alegeri şi, din acest moment, încetează difuzarea din oră în oră a rezultatelor oficiale ale votului. Dorin Chirtoacă, surprins de turnura năucitoare pe care au luat-o lucrurile, îşi aminteşte de suburbii. El declară că încă nimic nu-I pierdut şi va urma cel de-al doilea tur de scrutin.
În urma publicării rezultatelor definitive ale alegerilor din Chişinău, toată lumea, buimăcită de greşelile în lanţ ale presei, se resemnează, şi nu se mai miră de discrepanţa incredibilă dintre exit poll şi datele oficiale anunţate de Comisia Electorală Centrală. Nimeni nu-şi aminteşte faptul că acum o săptămână şi Barometrul de Opinie Publică a pronosticat un scor electoral total diferit de cel anunţat de CEC.
Ceva nu-I curat. Este cu neputinţă ca nu una, ci două instituţii sociologice diferite se greşească atât de grav încât să răstoarne clasamentul pe dos. Pe acest fundal, par fantasmagorice şi smintelile presei, şi blbâielile comisiilor electorale, dar şi celelalte abateri care s-au produs cu nemiliuita în ajunul şi în ziua votării, precum şi în orele în care se făcea bilanţul alegerilor.
” Tehnici speciale” de măsluire
Se creează impresia că cineva a montat în mod deliberat această încurcătură generaă pentru a sustrage atenţia de la trucarea vădită a scrutinului. Şi ca lumea să nu se mai dumerească într-un târziu, cade ca un trăsnit poziţia ministerului rus de Externe care insinuează cum că alegerile ar fi fost măsluite în detrimental lui Dodon. În retaliate, se pare că lucrurile stau exact invers. Rezultatele scrutinului au fost denaturate în favoarea candidatului comunist.
Nunărătoarea paralelă, efectuată de partide şi de monitorii independenâi nu trebuie să ne înşele. Se vede că falsul a fost comis pe teren, chiar la faţa locului , în comisiile de sector.
Cum se poate aşa ceva în situaţia în care comuniştii nu sunt la putere? În condiţiile unui implicări fără precedent a Moscovei care se dă de ceasul morţii pentru a-l scoate câştigător pe Dodon, trunchierea alegerilor nu numai că-I posibilă, ci şi foarte probabilă. Se vede cu ochiul liber că ruşii le dau toate pe una pentru a se revanşa la Chişinău. Şi-au trezit „toate agenturile adormite” şi le-au pus la treabă. În aceste împrejurări, măsluirea votului devine o chestiune pur tehnică.
În aceste zile, şi staff-ul lui Dorin Chirtoacă, şi instituţiile abilitate ale staului trebuie să se pună în mişcare pentru a le tăia macaroana celor care pun la cale un nou fals în cel de-a doilea tur de scrutin. Atenţie la „tehnicile speciale” de escamotare a votului pe care serviciile secrete ruse le pun în aplicare încă de pe vremea lui Stalin.
Sursa: www.voceabasarabiei.net