Veşti economice deloc îmbucurătoare pentru Republica Moldova la sfârşitul lunii octombrie a acestui an.
Potrivit datelor financiare, la finele lunii octombrie, s-a înregistrat cel mai nivel al datoriei publice interne şi externe din istoria Republicii Moldova – peste 50,34 de miliarde de lei.
Defalcată statistic, această sumă usturătoare se împarte în felul următor: 28,56 de miliarde de lei sunt datorie public externă, iar 21,78 de miliarde de lei reprezintă datoria publică internă.
Comparativ cu datele din septembrie, în octombrie datoria publică externă s-a diminuat cu peste 121 de milioane lei, dar stocul datoriei publice interne s-a majorat cu 13,26 de miliarde de lei.
Cauzele? Creşterea record vine pe fondul deciziei Guvernului de a-și asuma răspunderea pentru o lege care prevede convertirea în datorie de stat a garanțiilor acordate în anul 2014 și 2015, pentru credite de peste 14 miliarde oferite de către BNM celor trei bănci implicate în frauda miliardului.
În total, datoria publică externă şi internă este mai mare decât este bugetul public național pentru acest an al Republicii Moldova.
Nici pentru 2017, predicţiile autorităţilor nu sunt mai blânde în privinţa datoriei de stat, care ar putea creşte cu încă 10 miliarde de lei.