NATO va continua să sprijine Republica Moldova în reformele din domeniul apărării, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.
„Vom continua să sprijin partenerii noştri, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, deoarece aceste state urmăresc adoptarea unor reforme importante”, a spus Stoltenberg în cadrul reuniunii ministeriale a NATO de la Bruxelles, care se desfăşoară în perioada 6-7 decembrie.
În cadrul aceleiaşi reuniuni, ministrul de Externe al României, Lazăr Comănescu, a subliniat necesitatea continuării unui sprijin activ din partea Alianței pentru Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.
„Șeful diplomației române a subliniat necesitatea unei abordări echilibrate și cuprinzătoare a NATO în proiectarea stabilității, în cadrul căreia modalitățile de acțiune să fie adaptate situației existente în vecinătatea estică și, respectiv, cea sudică și intereselor și nevoilor specifice ale diferitelor țări partenere. A subliniat, în acest context, necesitatea continuării unui sprijin activ din partea NATO pentru partenerii estici — Ucraina, Georgia și Republica Moldova — pledând pentru implementarea integrală a pachetelor de asistență deja convenite, precum și pentru identificarea unor noi măsuri care să vină în întâmpinarea nevoilor acestor state de consolidare a rezilienței naționale și de avansare a reformelor în domeniul apărării și securității. A exprimat, totodată, sprijinul României pentru o abordare mai activă a NATO în relația cu țările din Balcanii de Vest, orientată spre obținerea unor rezultate concrete și dezvoltarea cooperării cu acestea”, se arată într-un comunicat al MAE.
În cadrul sesiunii ministeriale au fost trecute în revistă stadiul și perspectivele implementării pachetelor de asistență pentru diferiți parteneri în cadrul Inițiativei privind consolidarea capacităților de apărare, precum și aspecte legate de sprijinul Alianței pentru Coaliția anti-ISIL, programul de instruire a ofițerilor irakieni și operația Sea Guardian din Marea Mediterană. A fost abordată și relația NATO cu țările din Balcanii de vest, fiind reiterată importanța acordată de Alianță regiunii.
Totodată, reuniunea de la Bruxelles a debutat cu o sesiune la care au participat, alături de omologii lor aliați și din Muntenegru, și miniștrii de externe ai Finlandei și Suediei, precum și Înaltul Reprezentant UE, Federica Mogherini. Schimbul de opinii a vizat stadiul și perspectivele relației NATO-UE. Au fost trecute în revistă progresele înregistrate în cooperarea dintre cele două organizații și modalitățile de punere în aplicare a Declarației comune NATO-UE adoptate la Varșovia, în iulie 2016.
La finalul discuțiilor, miniștrii au adoptat o Declarație politică prin care au reafirmat angajamentul pentru avansarea parteneriatului strategic NATO-UE și au convenit peste 40 de măsuri practice de dezvoltare a cooperării între cele două organizații, în cele șapte domenii considerate de interes strategic: combaterea amenințărilor hibride, apărare cibernetică, exerciții, securitate maritimă, comunicare strategică, dezvoltarea de capabilități, consolidarea cooperării și coordonării, inclusiv din perspectiva dialogului cu industria de apărare, sprijinul acordat partenerilor.