Mihai Ghimpu, liderul PL, a ordonat ca toţi membrii partidului să nu mai ia parte la nicio manifestare unionistă.
InfoPrut a intrat în posesia unei înregistrări audio în care liderul PL pare a se considera ţinta unei conjuraţii Bucureşti-Chişinău condusă de liderul PMP, Traian Băsescu.
Discuţiile par a se desfăşura într-o şedinţă de partid, pe fondul recentelor alegeri parlamentare din România.
Deşi Mihai Ghimpu s-a erijat mereu la şefia PL într-un lider politic care militează pentru reunificarea celor două maluri ale Prutului, şi a câştigat capital electoral bătând monedă pe acest subiect, se pare că vremurile acelea apus demult.
În cele ce urmează, vom reda câteva dintre schimburile tensionate de replici dintre Mihai Ghimpu şi membrii care au luat parte la şedinţă.
Ghimpu: „Nici nu rămânea o colaborare cu mişcarea lui Băsescu, indiferent de faptul că o zis el că nu sunt unionist, dar după cum v-am spus, chiar dacă am avut discuţii despre candidaţii care îi promovează aici, şi ştiu că au nevoie de voturi, n-am reacţionat, nici să-i susţinem când (…) Eu aşa le-am zis, că voturile o să le aveţi numai când o să susţineţi candidatul PL, şi ei aşa au zis, că da, noi transmitem domnului Băsescu”.
Despre „planul” lui Traian Băsescu:
Voce: „Interesul este altul. În funcţie de rezultatul pe care îl vor obţine la alegeri pe Moldova, să-şi creeze un partid unionist în frunte cu Băsescu, care deja are cetăţenie. Dacă ei trec de 75 – 100.000, 100.000 e deja procentul care îţi arată că treci pragul. Nu degeaba îi 10 TV, nu degeaba îi Unirea”.
Ghimpu: „Votul pentru Senat şi Camera Deputaţilor îi una, şi să vii să ai partid aici şi să te voteze la viitoarele alegeri parlamentare, îi cu totul alta. Ăsta-i un consemn că Băsescu vine peste noi”.
Voce: „Trebuie să-l rugăm pe Dodon să-i…”
Voce: „Să-i ia cetăţenia?”
(Râsete)
Ghimpu: „Linişte!”
Voce: „Dacă un unionist luptă împotriva altui unionist, care suntem noi, ăla nu mai este unionist, acela-i pederast…”
(Râsete)
Ghimpu: „Linişteee!”
Despre Constantin Codreanu, candidat pe lista pentru dispora la Camera Deputaţilor din Parlamentul României, din partea PMP:
Ghimpu: „Cum i-am zis eu lui Codreanu. Băi, Codreanu, te-ai convins că fără membrii PL, nici semnături nu poţi strânge? Aşa cum şi demonstraţiile le-ai avut tot cu membrii PL, majoritatea”.
Ghimpu: „Noi îi lăsăm pe ai noştri. Ei îi folosesc…”
Voce: „Le spală creierii, apropo…”
Ghimpu: „Îi folosesc pe ei şi, mâine, poimâine, te trezeşti că se ridică împotriva ta deja.”
Despre manifestaţiile unioniste:
Ghimpu: „O să avem o şedinţă (…) şi cred că o să luăm o decizie (…) Niciun tânăr de-al nostru nu mai are ce căuta în mişcările astea unioniste. Ori cu noi, ori cu dânşii. Pentru că noi avem în PL membri din organizaţiile de tineret care sunt membri şi în ODIP, mişcare unionistă, şi în Tineretul Moldovei ( n.r. – Tinerii Moldovei), peste tot, ai noştri!”.