S-a dus Dodon la Mosocova şi Moscova i-a desfăcut frumuşel degetele şi i-a scris cu pixul în palmă agenda mandatului său prezidenţial: federalizarea, puişor, asta ţi-e misiunea.
Putin: „Știți că în 2003, noi ne-am apropiat ca niciodată de soluționarea definitivă a acestui conflict, dar, din păcate, conducerea de atunci a Republicii Moldova și-a schimbat brusc decizia și acel plan de soluționare nu a fost realizat. A fost un plan elaborat de toate părțile interesate. Eu mizez pe faptul că noi vom putea reveni la această întrebare nu doar prin vorbe, dar și prin fapte, pentru a găsi un compromis reieșind din interesul acelor oameni care locuiesc acolo. Un atare compromis poate fi atins doar prin negocieri directe între Moldova și Transnistria., iar dacă se va ajunge la un astfel de compromis, noi vom fi garanții unei astfel de înțelegeri”.
La întrevedere, aflu din presă, Igor Dodon, s-a gudurat cu năduful unui colhoznic din arhipelagul Gulag şi pe seama Acordului de Asociere cu UE: “Am subliniat și anterior că sunt împotriva semnării acestui Acord de Asociere cu UE. Acest Acord nu a adus nici un beneficiu Moldovei. Doar am pierdut piaţa rusă. Și asta în timp ce produsele noastre ajung greu pe piața din UE. Dacă la următoarele alegeri parlamentare, PSRM va câştiga majoritatea în Parlament, voi anula acest Acord”.
Per total, show-ul de clovn i-a ieşit. Dar de la vorba clovnului şi până la fapta clovnului e cale destul de lungă. Din câte citesc, se pare că Dodon a fost şi cam timorat la întâlnirea cu Putin. Oare pentru că ştie că o federalizare a unui teritoriu implică nişte combinaţii de putere legislativă care depăşeşte în proporţii cvasi-alegorice forţele insignifiante ale PSRM în Parlament, îi este teamă că Stăpânul i-a pus de gât o talangă prea grea?
Mă tot uit la această specie de om care este Igor Dodon. Întreaga lui făptură publică emană o încordare de netrebnic depăşit de situaţie. Nu are nici şmecheria telegenică a unui Lukaşenko, nici debilitatea de grotă a unui Kadîrov. Şi mi se pare că, deocamdată, singura carte pe care poate miza este numai cea a imprevizibilului. Dar imprevizibilul este o armă cu două tăişuri: te poate avantaja în aceeaşi măsură în care te poate trimite la groapa de gunoi. Să mizezi, acum, economic, în profunda criză a Republicii Moldova, pe efectele imprevizibilului, cu o Rusie care numai forţa unui garant financiar nu degajă, oricât armament ar scoate din sertare şi din şosete, este un pariu dacă nu riscant, cel puţin nătâng. Desigur, Dodon va mai agita apele, sclavia lui în slujba Kremlinului este o meserie fără weekend şi fără concediu.
Dar nu ştiu de ce este ceva, ceva ce încă nu pot argumenta, care mă face să cred că Dodon nu va apuca toţi cei patru ani de mandat, iar ordinul va veni chiar de la un deget din Palatul de Iarnă.
Figura lui Dodon pare aşa, învăluită într-un deznodământ pe care l-aş numi boala Şevciuk.
