Ca o noapte de beţie cruntă, în urma căreia te trezeşti dimineaţa într-o baltă de vomă şi urină, într-un gang, fără haine şi cu un tatuaj incriminator pe-o fesă. Păstrând proporţiile alegoriei, aşa a arătat călătoria moscovită a lui Igor Dodon.
Am stabilit comparaţia. Să stabilim şi tatuajul: ruşii i-au ştanţat cu acul şi cerneala bravului şef de stat gonflabil cifra pe care a promis că o va plăti în timp ce chiuia în patru labe pe sub mese – 6 miliarde de dolari, datoria separatiştilor de la Tiraspol către Gazprom.
După cum a declarat la întâlnirea cu managerii Gazprom, Dodon îşi va asuma datoria din stânga Nistrului ca datorie totală a Republicii Moldova.
Fac eu cinste, mânca-ţi-aş Constituţia! – a urlat Igor Dodon în salonul cu statuete de aur de la Kremlin, în uralele de aplauze ale vocilor din cap.
Nu putem nega: precoce sinucigaş domnu’ preşedinte.
Şi dacă tot socialistul de plastilină îşi pune ştampila pe proiecte de armaghedon economic în contul Republicii Moldova, îi sugerez ca din aceleaşi mii de tone de bani imaginari din vistieria statului să treacă pe zero şi datoriile externe ale altor state. Cum ar fi: Federaţia Rusă – 14,200,000,000 de dolari; Marea Britanie – 9,577,000,000,000 de dolari; Germania – 5,717,000,000,000 de dolari; Grecia – 568,700,000,000 de dolari; China – 863,200,000,000 de dolari.
Floare la ureche, ciubuc de băcan, domnu’ preşedinte!
Vă amintiţi de fabula aia a lui Tolstoi, „Marea, râurile şi pâraiele”? Ei bine, ar trebui trimisă de urgenţă o echipă de descarcerare ca să-l elibereze pe Igor Dodon din scaieţii acestei fabule.
Aşadar, Tolstoi, te invocăm, zi-ne fabula:
„Un ţăran se lăuda altuia că poate bea cu nemiluita. El spuse celor din jur:
– Pot bea toată marea.
– Ba n-ai să poţi.
– Ba o beau! Batem palma pe o mie de ruble că o beau toată?
A doua zi în zori, veniră la el:
– Ei, ce faci, ori te duci să bei marea, ori scoate mia de ruble!
– M-am prins să beau marea şi am s-o beau. Dar nu m-am prins să beau şi rîurile care se varsă în ea. Duceţi-vă de zăgăzuiţi rîurile şi pîraiele, să nu mai dea într-însa, şi atunci am s-o beau.”
