Curtea Constituțională (CCM) de la Chişinău a hotărât marţi, 31 ianuarie, că interdicția de a deține cetățenia altui stat decât a Republicii Moldova pentru militarii prin contract și studenții instituțiilor superioare de învățământ militar este neconstituțională.
CCM a menționat că aceste limitări nu sunt proporționale scopului asigurării loialității față de stat, afectând dreptul la muncă și la studii, contrar articolului 16 combinat cu articolele 35 şi 43 din Constituţia Republicii Moldova.
„Curtea a subliniat că obligația loialității militarilor față de stat este asigurată prin normele constituționale și legale și nu prin interdicția stabilită”, se arată într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale.
Astfel, potrivit articolului 56 alin. (1) din Constituție, devotamentul „față de țară este sacru”, iar potrivit alin. (2) din „Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea.”
Curtea Constituţională a statuat că jurământul militar dat față de Republica Moldova reprezintă asumarea responsabilității pentru respectarea legilor și regulamentelor militare, iar încălcarea îndatoririi constituționale și legale atrage după sine răspunderea juridică.
„Astfel, militarul poate fi tras la răspundere pentru trădare de patrie, divulgarea secretului de stat, predarea de bună voie în prizonierat, părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma. În decizia sa, Curtea s-a ghidat de normele internaționale și naționale care vizează acest subiect, făcând referire la jurisprudența Curții Europene, care a stabilit că prin îmbrăţişarea carierei militare, membrii forţelor armate se supun de bună voie unui sistem de disciplină militară şi unor limitări ale drepturilor şi libertăţilor pe care acest sistem le implică. Aceste restricţii, însă, sunt acceptabile numai în cazul în care există o ameninţare reală pentru eficienţa operaţională a forţelor armate, iar afirmaţiile cu privire la existenţa acestui risc trebuie să fie «susţinute de exemple»”, se mai precizează în comunicat.
În temeiul art. 17 din Convenția Europeană cu privire la cetățenie, Republica Moldova are obligația de a asigura ca cetăţenii moldoveni care posedă alte cetăţenii să beneficieze de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.
De asemenea, în corespundere cu prevederile internaționale, art.25 din Legea cu privire la cetăţenie a Republicii Moldova prevede că cetăţenii care posedă şi cetăţenia altui stat beneficiază de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova.
„În contextul sesizării, Curtea a remis o adresă Parlamentului pentru a corecta lacunele din legislația actuală, cu referire la acest subiect. La baza hotărârii se află sesizarea pentru verificarea constituţionalităţii unor prevederi din Legea cu privire la statutul militarilor, depusă de către Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai. (Sesizarea nr.126a)”, se mai arată în comunicat.
Subiectul a fost examinat de către Curtea Constituţională în următoarea componenţă: „Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte și domnii Aurel BĂIEŞU, Igor DOLEA, Tudor PANȚÎRU, Victor POPA, Veaceslav ZAPOROJAN, judecători”.