Anul viitor se împlinesc 100 de ani de la realizarea unirii tuturor teritoriilor unde trăiesc români în cadrul aceluiaşi stat. Este România de astăzi capabilă măcar să marcheze demn aniversarea sau va fi Centenarul un prilej de bălăcărire şi de politicianism? Cu gândul la un adevărat proiect de ţară, timpul trece şi deja suntem în momentele când marea victorie din primul război mondial ar fi trebuit sărbătorită…
Trecută de la guvernul Ponta la guvernul Cioloş, prin reformatare totală şi continuată în acelaşi stil de guvernul Grindenau, nimeni nu pare să-şi asume responsabilitatea pentru cei 100 de ani de când România a redevenit Mare. În tot acest timp, lipseşte un consens la nivel de societate prin care anul 2018 să fie startul unor proiecte de ţară. Guvernul Cioloş a înfiinţat un Departament pentru Centenar pentru a arăta că programul România 100 a lui Ponta nu era bun. Acum, timidul departament centenar ar trebui întărit şi ajutat să îşi îndeplinească menirea. Nu există, cu un an înainte de prima unire a unei provincii istorice cu Ţara ( Basarabia -27 martie 1918), un program articulat privind marcarea celor 100 de ani. De comisia pentru proiect de ţară de la Cotroceni nu s-a mai auzit nimic, după cum nici mult-trâmbiţata strategie pentru Republica Moldova a preşedintelui Iohannis întârzie să nască ceva concret. În 2018, Cioloş dorea să pună, simbolic, prima piatră a viitoarei autostrăzi Piteşti-Sibiu:
„Acest proiect de autostradă va fi şi parte a legii centenarului, care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România dedicată centenarului. (…) Legea centenarului va sublinia nu doar prioritatea acestor proiecte, dar şi un cadru instituţional, administrativ, care să permită accelerarea acestor proiecte de investiţii. Deci, din acest punct de vedere, întrebarea care se pune nu mai este dacă autostrada Piteşti — Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuşi să finalizăm acest proiect, care este o prioritate”, a mai afirmat premierul Cioloş.
Până la urmă, legea centenarului nu a mai cuprins nicio autostradă. Mai mult, un nod în gât ne-a stat în momentul când se vorbea despre Centenar dar nu auzeai nimic despre Basarabia, Marea Unire şi teritoriile care nu mai fac parte acum din Ţară. Greşeală e repetată, până acum, şi de actualul Guvern Grindeanu. În altă ordine de idei, Patriarhia Română doreşte să inaugureze catedrala Mântuirii Neamului. Academia Română, în majoritatea ei timorată acum de vestitul apel de Unitate, răstălmăcit şi politizat de presa de opoziţie, lipseşte din a oferi ghidaj către naţiunea română. Guvernarea PSD-ALDE are toate uneltele la îndemână să facă din 2018 un motiv de sărbătoare dar, din primele două luni de guvernare, nu am văzut niciun semn că va fi aşa. Mai mult, ieşirile reprezentanţilor puterii în public par a se diminua, de frica protestelor şi la orizont avem o societate dezbinată. Despre ce fel de regim „naţionalist” se vorbeşte când tocmai istoria şi identitatea noastră nu sunt respectate?
2018 e despre Basarabia
Anul 2016 s-a terminat cu victoria lui Igor Dodon în Republica Moldova. Ciracul pro-Kremlin de la Chişinău nu are nicio pârghie administrativă importantă pe care o poate folosi. Deşi vor să pretexteze pe seama lui Dodon lipsa de acţiune cronică, unii diplomaţi şi funcţionari ar trebui să înţeleagă că la finalul lui 2018 chiar ne aşteaptă un dezastru peste Prut şi vor plăti pentru lipsa aceasta de fapte. Îngăduirea unui alt stat românesc, separat de Ţară, la 100 de ani de la Marea Unire, este, în sine, un atac la România. Dă de gândit altora care au fel de fel de pretenţii. (Şi) la asta s-au referit academicienii români în apelul lor. Dar un stat anti-românesc, peste Prut, cum se poate profila în anii care vin, este un eşec major al României moderne.
Citiți articolul integral în Adevărul
