Puţini oameni ştiu astăzi că în somptuosul palat care adăposteşte Muzeul de Artă al Republicii Moldova a funcţionat altădată o şcoală de fete renumită pentru calitatea şi pregătirea corpului profesoral.
Sistemul de învăţământ din Basarabia a trecut prin schimbări fundamentale după unirea provinciei cu Vechiul Regat. Şcoala naţională românească era aproape inexistentă, iar gradul de rusificare a provinciei, extrem de ridicat. Liceul Dadiani, înfiinţat la sfârşitul secolului al XIX-lea de către principesa Natalia Dadiani, a devenit dintr-o şcoală exclusiv rusească una românească. Această instituţie a fost un exemplu de toleranţă etnică şi religioasă, care a contribuit mult la dezvoltarea învăţământului de fete în Basarabia interbelică.
Aceasta e o istorie a şcolii prin câteva dintre personajele sale – membri ai corpului profesoral în anii interbelici, dar şi prin amintirile bunicii, elevă a Liceului Dadiani în intervalul 1929-1936. E, dacă vreţi, şi o poveste asemenea unui vechi album fotografic, cu figuri, scene, instantanee din viaţa şcolii şi a elevelor sale. Vă invităm să-l răsfoiţi.
Amintirile oamenilor obișnuiți ne apropie mai mult de istorie. În ultimul deceniu al comunismului, prin poveștile bunicii mele, am călătorit deseori în Chișinăul interbelic, unde ea și-a petrecut anii copilăriei, poate cei mai frumoși ani ai vieții. Darul cu care povestea nepoților viața de zi cu zi din acele timpuri îmi trezește și acum emoție și nostalgie, de parcă anii copilăriei ei sunt și ai noștri.
Răsfoind albumul de fotografii al bunicii am descoperit mai multe imagini cu liceul, colegele și profesorii ei. Aceste fotografii ale anilor tinereții sunt singura avuție materială cu care a venit bunica la București în refugiul din 1944. O parte a rădăcinilor ei au rămas adânc înfipte în pământul strămoșilor ei basarabeni, dar ura față de sovietici și de cei care au alungat-o din casa ei a bântuit-o întreaga viață, reprimându-și orice dorință de a revedea locurile în care a copilărit.
Surorile Zgura, la Liceul Dadiani
Bunica, Olga Zgura, s-a născut la Chișinău în 1916, iar sora ei, Eugenia, în 1918, într-o familie mixtă, tatăl român și mama rusoaică. În acei ani, tatăl lor, Petre Zgura, colonel în armata împăratului Nicolae al II-lea, se afla în prima linie a operațiunilor militare în timpul Primului Război Mondial. În 1917 a luptat ca ofițer rus alături de armata română pe frontul din Moldova.
În 1918, după ce Imperiul rus a pierit, iar Basarabia a devenit teritoriu românesc, străbunicul a demisionat din armată, pentru a respecta jurământul de credință față de Romanovi. Străbunicul mai avea și alți copii din căsătorii anterioare, dar la vremea aceea ei erau așezați pe la casele lor în diferite colțuri de lume. Colonelul în rezervă Petre Zgura, urmaș de răzeși de prin părțile Orheiului, a hotărât să ofere mezinelor o educație românească. Surorile Olga și Eugenia Zgura au fost înscrise la Liceul „Principesa Natalia Dadiani”, care era considerat drept cea mai bună școală secundară de fete din Chișinău.
Cum s-a născut această poveste
În urmă cu doi ani am găsit la Arhivele județului Ilfov un registru de inspecții și un registru al absolvenților Liceului Dadiani. Am fost absorbit de lectură – cu fiecare pagină regăseam personajele din poveștile bunicii. Am rugat-o și pe mama să citească registrul de inspecții, fiind și ea familiarizată cu personaje și fapte din anii de școală ai bunicii (1929-1936). În dorința de a afla date suplimentare referitoare la cadrele didactice, am căutat fișele de personal în dosarele arhivei Ministerului Instrucțiunii Publice.
Citiți articolul integral în Historia.
