Comisia Europeană atrage atenția Republicii Moldova că mai este o cale lungă de străbătut pe drumul integrării europene, dând de înțeles că orizonul comunitar este tot mai îndepărtat.
Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană, care și-a anunțat în ultimul an stoparea extinderii pe flancul estic, spune că Republica Moldova trebuie să „facă mai mult pentru a-și îndeplini angajamentele pe care și le-a asumat prin acordul de asociere cu Uniunea Europeană”.
„Beneficiind de un sprijin sporit din partea Uniunii Europene, Republica Moldova a adoptat o serie de reforme pentru a pune în aplicare programul de asociere. Sunt însă necesare eforturi suplimentare, în special pentru îmbunătățirea statului de drept și a mediului de afaceri. Detaliile sunt prezentate într-un raport comun pe care l-au dat astăzi publicității Comisia Europeană și Serviciul European de Acțiune Externă, în perspectiva Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, care va avea loc la 31 martie 2017”, se arată în comunicat.
„Uniunea Europeană și Republica Moldova au relații strânse, consolidate prin acordul de asociere care a intrat în vigoare acum nouă luni”, a spus Înaltul Reprezentant al Uniunii și vicepreședinte al Comisiei, Federica Mogherini. „Acest acord ne-a intensificat parteneriatul, sporind cooperarea în unele domenii și consolidând-o în altele. Programul de asociere prezintă în detaliu angajamentele asumate de autoritățile din Republica Moldova, printre care cele care vizează lupta împotriva corupției, asigurarea independenței sistemului judiciar, depolitizarea instituțiilor de stat și investigarea fraudelor bancare. S-au înregistrat progrese, acestea fiind prezentate în raportul de astăzi.– Sunt necesare eforturi suplimentare, iar Republica Moldova se poate baza pe Uniunea Europeană, pe eforturile noastre comune, în beneficiul cetățenilor noștri.”
„Primele rezultate ale aplicării acordului de asociere sunt deja vizibile, dar obiectivele finale nu au fost încă atinse”, a spus Johannes Hahn, comisarul pentru politica europeană de vecinătate și negocieri privind extinderea.„De la semnarea acordului de asociere dintre UE și Republica Moldova, UE și-a consolidat poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova. Sprijinul Uniunii vizează ocuparea forței de muncă și îmbunătățirea condițiilor de trai din țară. Datorită parteneriatului nostru, au fost create noi oportunități pentru cetățenii și întreprinderile din Republica Moldova. Aș sublinia aici faptul că cetățenii Republicii Moldova pot acum să călătorească în spațiul Schengen fără să aibă nevoie de viză. De asemenea, tot mai mulți participă la diverse programe ale Uniunii Europene, precum Erasmus+. Reformele implementate ca parte din programul de asociere vor aduce, sper, și mai multe povești de succes în relațiile noastre.”
Raportul comun analizează evoluția implementării programului de asociere începând din noiembrie 2014. Acesta se axează pe principalele evoluții și reforme întreprinse conform priorităților stabilite împreună de Uniunea Europeană și Republica Moldova. Potrivit raportului, țara a adoptat o serie de reforme menite să restaureze independența sistemului judiciar și să lupte împotriva corupției, să eficientizeze administrația publică, să restabilească echilibrul macroeconomic și să apropie legislația națională în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale de legislația Uniunii Europene și să ducă la atingerea altor obiective importante ale Acordului de asociere UE-Republica Moldova, care a intrat integral în vigoare la 1 iulie 2016. Cu toate acestea, sunt necesare eforturi suplimentare pentru consolidarea democrației și a statului de drept. Trebuie acordată mai multă atenție respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, domeniu în care nu se înregistrează destule progrese, în parte din cauza unor deficiențe ale sistemului judiciar. Ingerența politică observată în sistemul judiciar și în funcționarea autorităților responsabile cu aplicarea legii este o piedică sistemică în calea dezvoltării sociale și economice.
În ceea ce privește dezvoltarea economiei, au fost adoptate reforme esențiale pentru revenirea la stabilitate macrofinanciară, în urma unei fraude bancare masive. Sunt necesare investigații suplimentare pentru a-i aduce în fața justiției pe cei care se fac vinovați de această fraudă. Mediul de afaceri și de investiții este în continuare afectat de corupția la scară largă și de lipsa unor politici consecvente. În plus, faptul că interesele economice se concentrează acum în mâinile unui număr mai mic de persoane generează riscul ca politicile publice să fie influențate de aceste persoane.
În ceea ce privește comerțul, raportul subliniază beneficiile pe care colaborarea între UE și Republica Moldova le aduce ambelor părți începând din 2014. UE și-a consolidat poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova – 63 % din exporturile țării se realizează către UE, iar 50 % din importurile sale provin din UE. În 2016, Republica Moldova a făcut eforturi semnificative pentru a se alinia la normele și standardele UE.
„Raportul enumeră câteva realizări majore, printre care o serie de proiecte finalizate cu ajutorul Uniunii Europene în perioada 2015-2016. S-au construit infrastructuri noi de aprovizionare cu apă potabilă în mai multe localități, de care beneficiază acum peste 15 000 de persoane; au fost aduse îmbunătățiri transportului public din Chișinău și Bălți; în 225 de clădiri publice (ex. școli, cămine culturale) au fost instalate sisteme de încălzire cu biomasă, mai bune și mai economice decât cele vechi. În plus, raportul evidențiază efectele pozitive ale implementării regimului de călătorii fără viză și a acordului de readmisie între Uniunea Europeană și Republica Moldova. De asemenea, detaliază contribuția Republicii Moldova la operațiunile civile și militare ale UE, care consolidează rolul Uniunii de furnizor mondial de securitate și sporește reziliența țărilor din întreaga lume”, se mai precizează în comunicat.