După ce proiectul legii privind instituirea zilei de 27 martie ca Ziua Unirii Basarabiei cu România, sărbătoare națională, a trecut marți de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, în contextul abținerii democratului Artur Reșetnicov, Partidul Comuniștilor (PCRM) de la Chișinău l-a acuzat pe fostul membru al formațiunii politice că în curând va vota și Unirea cu România.
În viziunea PCRM, Reșetnicov dorește „să intre în grațiile stăpânilor, acestui regim de ocupație, care va vota cu plăcere și cu zel nu doar pentru sărbătorirea Zilei Unirii, dar și pentru Unirea propriu-zisă”.
„O va face ca orice polițist care și-a trădat cetățenii pentru posibilitatea de a obține resturile de pe masa stăpânului”, se arată într-un comunicat al PCRM.
În replică, Reșetnicov le-a atras atenția comuniștilor că istoria nu se poate schimba.
„Atât politicienii cât și întreaga societate demult ar trebui să coboare de pe aceste baricade artificiale, în care o parte sunt numiți români, o parte moldoveni. Asta ține de propriile convinderi ale fiecărui cetățean, iar politicienii ar trebui să deie primii exemplu de corectitudine și onestitate. Istoria nu poate fi schimbată și istoria este percepută de fiecare om în modul în care o asimilează și o înțelege. De aceea, unica recomandare pentru PCRM este să se uite foarte atent în calendar pentru că acum nu suntem în 1917, dar în 2017”, a comentat Artur Reșetnicov pentru Deschide.MD.
Proiectul privind instituirea zilei de 27 martie drept Ziua Unirii Basarabiei cu România și declararea acestei zile drept sărbătoare națională a Republicii Moldova a fost înaintat de liberalii Mihai Ghimpu, Ștefan Vlas, Roman Boțan și Lilian Carp.
Patru membri ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, neafiliații Mihaela Spatari, Octavian Grama și Eugen Carpov, și liberalul Roman Boțan au votat pentru proiect, iar democratul Anatolie Gorila și socialiștii Anatolie Labuneț și Ghenadie Mitriuc au votat împotrivă. Documentul a trecut de comisia parlamentară datorită democratului Artur Reșetnicov, care s-a abținut.