Sindicatele din Educație pregătesc o grevă generală pentru o zi în toate școlile din Republica Moldova.
Greva este programată la sfârșitul lunii aprilie, informează Radio Chișinău. Sindicaliștii au anunțat că vor întrerupe procesul de studii în semn de protest față de guvernare, care nu a dat curs solicitării profesorilor de a le majora salariile cu 50%. Aceștia mai susțin că, deși au insistat pe o creștere salarială de 50%, după ultima discuție cu Guvernul de la Chișinău, autoritățile au acceptat doar o majorare de 5% pentru profesori și de 10% pentru personalul auxiliar.
„Pe 28 aprilie vrem să facem o grevă generală de ramură, adică toate instituțiile trebuie să anunțe grevă de o zi. Noi numai dă semnalul că mai departe nu se poate așa. Noi ne așteptăm ca instituțiile: începând cu academiile și până la grădinițe să intre în grevă. Să facă un miting de protest, să emită un apel. Fiecare instituție decide cât va dura greva. Pe ușile instituție va fi scris grevă”, a declarat prim-vicepreședintele Federației Sindicale a Educației și Științei, Ion Bulat.
Lipsa de profesori și educatori, salariile mici și personalul didactic îmbătrânit sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ din Republica Moldova.
„În 2016, din necesarul de 110 tineri specialiști, la Hâncești au venit doar 6, necesarul de cadre a fost suplinit cu pensionari. Avem două instituții care nu au primit salariu, pentru că nu au aveau contabil. În școli asistentele medicale lipsesc. Ajutorii de educator se angajează pentru puțin timp, ei pleacă pentru că sunt salarizați cu puțin peste o mie de lei. Bucătarii, de regulă, nu au pregătire specială. Prin sate, se caută, de obicei, o femeie mai curățică și mai gospodină ca să facă mâncare copiilor. Deseorii directorii de grădiniță fac mâncare pentru copii, pentru că nu este personal. Ne-a ajuns cuțitul la os”, a constatat reprezentanta Sindicatelor din Educație din Hâncești, Ana Cimpoieșu.
„Ești nevoit, lucrând cinstit, să duci o viață de boschetar. Noi nu ne putem întreține copiii. 50 % nu este o sumă supraestimată, ne-ar ajuta să menținem un trai, cât de cât. Ne promit din toamnă 5 %, dar până în toamnă cu ce să trăim. Ne este rușine că am ajuns aici și că trebuie să cerșim”, a precizat una dintre educatoarele grădiniței din satul Horești, Corina Palancica.
Sindicatele din Educație au organizat mai multe acțiuni de protest în acest an și au purtat negocieri cu Guvernul timp de patru luni pentru a cere salarii mai mari cu 50%, aducerea salariilor personalului non-didactic la nivelul minimului de existență, precum și recalcularea anuală a pensiilor profesorilor încadrați în câmpul muncii.