Deputatul Constantin Codreanu urmează să organizeze miercuri, 17 mai, începând cu ora 10:00, la Chişinău, Republica Moldova, primul atelier legislativ intitulat ”Legea cetățeniei române, necesități de ajustare”.
La lucrări sunt invitați juriști, avocați, persoane private și oficiale, din Chișinău și din alte localități ale Republicii Moldova, preocupate de ameliorarea cadrului legislativ românesc în materie de cetățenie, invitaţia fiind deschisă totodată publicului larg, se arată într-un comunicat de presă.
„Dorim să organizăm o serie de atelierele legislative succesive care să creeze comunități active în domeniul politicilor legislative românești și să constituie un spațiu de dezbatere în societatea românească de pe ambele maluri ale Prutului, din comunitățile istorice din afara granițelor țării și diaspora, în legătură cu problemele românilor extrafrontalieri. Instituim încă un mijloc prin care să promovăm valorile democratice și naționale ca o șansă pentru modernizarea și consolidarea României, patria istorică și etnică a tuturor românilor. Obiectivul principal este înființarea unui adevărat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici legislative viitoare. Am considerat indicat ca premiera să fie destinată Legii nr. 21/1991 a cetățeniei române, în vederea întocmirii unui proiect legislativ atotcuprinzător care să deblocheze situația în care se află zeci de mii de cetățeni români, lipsiți arbitrar și abuziv de dreptul de a-și exercita efectiv cetățenia, un proiect în beneficiu românilor de pretutindeni în general. Invit doritorii, indiferent de apartenența sau simpatia politică să ia parte la iniţiativa noastră”, a transmis deputatul Constantin Codreanu.
Primul eveniment se dorește a fi o dezbatere tehnică punctuală asupra textului Legii cetățeniei române din perspectiva necesităților de completare și modificare a acesteia și se va desfășura în Sala cu Cămin a Uniunii Scriitorilor din Moldova.