Ziua de nouă mai pentru mine și ai mei este și o zi de doliu pentru că în această zi a fost ucis unchiul meu Nicolae, pe o stradă din Berlin, care tocmai împlinise 18 ani. Cu an înainte, a fost înrolat cu japca în armata sovietică și a fost trimis în prima linie a frontului. Asediau o clădire cu cinci etaje, când a fost ucis în ceafă.
Batalionul lor se retrăgea, atacul lor fiind respins de către soldații germani, când un ofițer sovietic dosit în spatele lor a început să răcnească:
-Nu vă retrageți!
Răcneau și alți ofițeri și soldați sovietici ascunși în spatele lor:
-Nu vă retrageți!
Pentru a-i descuraja să se retragă, au început să tragă în ei. Ile, vecinul unchiului meu, a fost rănit. Un glonte tras de un ofițer sovietic l-a nimerit în umăr și sângele a început să gâlgâie ca un izvor, mânjindu-i cămașa. Au fost răniți și alți camarazi de-ai unchiului meu. Cineva căzu cu fața la pământ și nu se mai sculă. Frica i-a pătruns unchiului meu în oase și a început să înainteze, la fel ca și ceilalți soldați din batalionul său. Înaintau spre gurile de mitraliere care-i împroșcau cu foc.
Soldații germani erau cu mult mai numeroși și le-au respins atacul și batalionul din care făcea partea unchiul meu din nou a început să se retragă. Și, din nou, au fost opriți de niște răgete neomenești.
-Nu vă retrageți! Înaintați!
-Nu vă retrageți, răcneau ofițerii din spatele lor, împungându-i cu țevile armelor și unul a apăsat pe trăgaci, ca să le oprească fuga și să-i determine să alerge spre gurile de foc din fața lor. După ei veneau celelalte unități ale armatei roșii, și ofițerul ăla trăgea în soldații sovietici care refuzau să mai înainteze.
Un glonte îi sfârtecă pulpa piciorului și Nicolae, fratele mai mare al tatălui meu, se opri ca să-și bandajeze piciorul.
Citiți continuarea articolului în publicația Deschide.md.
