Mii de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia României se confruntă cu problema documentării cu acte de identitate a copiilor minori, care nu au fost incluși în dosarele de cetățenie ale părinților lor.
Problema a fost discuată miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate la Chișinău de deputatul de la București, Constantin Codreanu, relatează Radio Chișinău.
Într-o situație mai dificilă se află familiile emigrate în statele Uniunii Europene, ai căror copii s-au trezit dintr-odată fără acte de identitate și fără dreptul de a-și continua studiile acolo, a subliniat președintele asociației „Dreptul Basarabiei”, Oleg Spînu.
„Cunosc copii care sunt înscriși la școală în Italia sau în Spania, care au avut buletin la 14 ani și la 18 ani li s-a anulat. Cu siguranță, trebuie de făcut ceva”, a declarat Oleg Spînu.
Directorul unei companii de consultanță juridică, Ion Guștiuc, a subliniat că doar la compania pe care o reprezintă s-au adresat după ajutor câteva mii de cetățeni ai Republicii Moldova care dețin și cetățenia României, care au rămas fără dreptul de a-și perfecta documentele de identitate sau de călătorie.
„Avem peste 60 de mii de cetățeni care au fost asistați juridic de noi, dintre care cel puțin 12 mii se confruntă cu problema că nu au certificat de naștere românesc, nu au pașaport românesc sau le au aceste acte, dar nu le pot prelungi sau perfecta dacă sunt expirate”, a constatat Ion Guștiuc.
Această problemă a ajuns în atenția Guvernului României, care a elaborat un proiect de lege pentru remedierea situației. Dar, deocamdată, promovarea acestui proiect este tergiversată, a menționat deputatul Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării.
„Din păcate, soluționarea propriu-zisă trenează, dar am obținut ceea ce ne-am dorit, faptul că Guvernul s-a implicat în elaborarea unui proiect de lege. Acesta urmează să fie avizat. Doar că acest proiect de lege va viza un singur articol din Legea cetățeniei române. Ceea ce ne propunem noi astăzi la Chișinău este că, dincolo de faptul că transferăm simbolic procesul de legiferare de la București la Chișinău, venim cu un nou proiect de lege care să vizeze mai multe articole din Legea cetățeniei, care să înlesnească pe cât de mult posibil revenirea acasă a cetățenilor din Republica Moldova”, a precizat Constantin Codreanu.
Una dintre soluțiile pe care le-a propus Ministerul Justiției este ca cetățenii români aflați în această situație să dea în judecată statul român, a mai spus Constantin Codreanu. El a adăugat că nu agreează această idee, dar și faptul că, într-o fază finală, ar putea fi organizate chiar proteste, dacă problema nu va fi rezolvată.
Această situație a apărut în 2015, odată cu discuțiile privind aderarea României la spațiul Schengen, când a fost sporit controlul la eliberarea actelor. Astfel, Direcția generală de pașapoarte, înainte de eliberarea documentelor, a început a face o verificare în baza de date, acolo unde o parte dintre copiii basarabenilor cu cetățenie românească nu se regăsesc.