Uneori, nu știi ce anume este mai jignitor, golănia în sine sau argumentele golăniei? Mă gândesc la atitudinea Chișinăului față Liceul cu predare în limba română „Mihai Eminescu” din Comrat.
Am mai scris despre acest subiect de câteva ori. Reiau ițele poveștii: în 2014, Guvernul României a donat Republicii Moldova un lot de 100 de microbuze școlare. Mașinile au ajuns pe devizul Ministerului Educației de la Chișinău. Prin urmare, Ministerul trebuia să se ocupe de repartizarea microbuzelor. S-a ocupat. Un microbuz, care trebuia să fie atribuit Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” prin intermedierea Direcției de învățământ din regiunea găgăuză, a sfârșit în curtea de lângă, a școlii în limba rusă. Între timp, problema a rămas nerezolvată. Bineînțeles. Ministerul Educației s-a spălat pe mâini. Direcția de învățământ a fost și mai productivă în nepăsare.
În Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” studiază 280 de elevi. Unii dintre copii vin la școală și de la o distanță 25-30 de kilometri. Și nu vin cântând la flaut pe un preș zburător. Ar fi fost frumos dacă ar fi trăit într-un basm, pentru că acolo n-ar fi trebuit să fie victimele coteriilor unui stat din bețe de chibrit.
Aflu acum că ambasada României la Chișinău a intrat și ea în sfârșit pe fir. Cu câteva explicații. Unele confuze. Altele jignitoare.
„Misiunea Diplomatică a făcut demersuri în vederea includerii instituției de învățământ menționate în lista beneficiarilor. Asistența oferită de România este destinată tuturor cetățenilor Republicii Moldova indiferent de etnie, religie sau limba vorbită. Este la fel de important ca elevii vorbitori de limba găgăuză, rusă sau bulgară din UTA Găgăuzia să poată beneficia de transport școlar ca și elevii din celelalte raioane ale Republicii Moldova”, se arată în răspunsul ambasadei Româniai la o solicitare din partea „Jurnalului de Chișinău”.
Ce să deducem din afirmațiile astea într-o doară ale reprezentanței diplomatice? Că este atât de greu să incluzi o unitate de învățământ în limba română pe o listă a baneficiarilor unor microbuze școlare oferite de Guvernul României, încât o ambasadă a României, care aparține unui minister ce compune Guvernul României, nu poate să rezolve o problemă care vizează, în fond, sub aspect autoritar asupra chestiunii, România, în calitate de donator? Domnilor, sunteți întregi la cap? Ce să mai înțelegem, că asistența oferită de România acoperă vorbitorii de limbă găgăuză, rusă sau bulgară, iar vorbitorii de limba română, care ar trebui să reprezinte grija instituțională primară, îi lasă în bătaia vântului, la ruleta hazardului?
