Uneori, se pare că trăim într-un teatru al absurdului, alteori, într-un serial turcesc sau într-un spectacol regizat după schițele lui Caragiale. Se pare că trăim demn și frumos și că lumea ticăloșilor este paralelă cu lumea noastră. Suntem cetățeni onești, dar trăim într-un „stat capturat”. Ne mințim frumos și, cel mai grav, ne place acest lucru. Vrem să credem că lumea noastră, a „oamenilor simpli”, este curată, morală, pe când a politicienilor plină de vicii. Adevărul pare a fi altul, căci noi suntem proiectarea fidelă a celor pe care îi acuzăm de toate relele.
Cetățeanul „capturat” aleargă să o vadă într-un mall pe frumoasa şatenă din serialul turcesc „Bahar: Viață furată”, dar n-a mers cu aceeași viteză (sau deloc) la protestul de după alegerea președintelui, deși pe Facebook a inițiat o întreagă retorică a „capturării”, prezentând tot felul de dovezi, că alegerile prezidențiale au fost fraudate.
În același timp, președintele Igor Dodon crește în sondaje pe zi ce trece, deși nu s-a remarcat până acum prin ceva esențial. Astfel, cetățeanul „capturat … de Bahar” întreabă nedumerit: „Dar tu, Juju, cu ce-ntâmplare / Ai căpătat favor asupra-ți așa mare? / Ce slujbă la stăpân în faptă împlinești? / Fiind atât de mic, în ce te bizuiești?” „- Eu! au răspuns Juju. Mă mir de întrebare! Eu fac apporte și joc ca omul în picioare!” Explicația este extrem de simplă și cea mai potrivită. Se pare că nostalgicii după Uniunea Sovietică sunt foarte încântați de numeroasele vizite întreprinse de Igor Dodon în Federația Rusă și speră că, într-o zi, pâinea va costa iarăși cincisprezece copeici.
Citiți articolul integral în Timpul.
