Administrația de la Tiraspol vrea să îl dea „în căutare” pe fostul lider separatist Evgheni Șevciuk, dacă acesta nu se va prezenta în fața instanțelor de judecată din stânga Nistrului.
Anunțul a fost făcut de către așa-zisul procuror al regiunii transnistrene, Anatolii Gurețkii, relatează Deschide.md.
„În cazul în care Evghenii Șevciuk nu se va întoarce în «republică» și nu se va prezenta în fața legii, va fi dat în căutare”, a spus Gurețkii.
Există însă un impediment pentru separatiști: regiunea transnistreană fiind o „republică” autoproclamată, nerecunoscută, Tiraspolul nu avea avea cum să îl dea în urmărire internațională pe Evgheni Șevciuk.
Fostul lider al administrației separatiste de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, nu poate fi tras penal la răspundere, a explicat recent Ion Leahu, fost membru al Comisiei Unificate de Control (CUC).
Ion Leahu susține că ceea ce îl salvează pe Evgheni Șevciuk este însuși statutul regiunii transnistrene.
„Faptul că este calificat drept fost lider secesionist este o calificare sentimentală. Însă, din punct de vedere juridic, el este posesor al paşaportului Republicii Moldova, cetăţean al Republicii Moldova, şi, atâta timp cât nu este condamnat de o instanţă de judecată a Republicii Moldova, el este om liber”, a declarat Leahu.
De la șef de administrație separatistă, Evgheni Șevciuk pare a fi acum protagonistul unui „film pe viu” în care joacă rolul unui fugar, după ce așa-zisul „Legislativ” din regiunea transnistreană i-a ridicat, miercuri, imunitatea parlamentară.
Șevciuk a confirmat pe Facebook că se află pe malul drept al Nistrului, pe teritoriul controlat de autoritățile de Chișinău.
Imunitatea fostului lider de la Tiraspol a fost ridicată pentru ca acesta să poate fi judecat într-un dosar de furt din banii publici.
În postarea de joi, Evgheni Șevciuk neagă însă că ar fi trecut Nistrul cu barca, așa cum a spus regimul de la Tiraspol, precizând că a fugit cu un taxi de teama unui oligarh transnistrean care ar fi avut de gând să îl ucidă.
Autoritățile separatiste au spus miercuri că Șevciuk ar fi profitat de mari sume de bani dintr-un „fond de stabilizare” creat tot de el, ca să-și cumpere apartamente și mașini de lux pentru el și pentru soția lui, fostul „ministru de externe” din regimul separatist, Nina Ștanski.
Pentru ridicarea imunității au votat 35 de ”deputați” și unul singur împotrivă.
În decembrie 2000, Șevciuk a fost ales deputat în Parlamentul Transnistriei. În cadrul funcției de parlamentar a condus Comisia de politică economică, buget și finanțe, Comisia de politică externă și relații internaționale suplinind și funcția de vicepreședinte al Sovietului Suprem.
Începând cu anul 2004, a fost inclus de Uniunea Europeană pe lista „oficialilor” de la Tiraspol cărora li s-a interzis călătoria în spaţiul UE, fiind considerat, alături de Igor Smirnov, responsabil pentru împiedicarea procesului de soluţionare politică a diferendului moldo-rus din Transnistria.
În februarie 2008, UE a considerat oportună eliminarea lui Şevciuk din această listă.
În 2005, după ce partidul „Obnovleniie” din care făcea parte a obținut majoritatea în Sovietul Suprem, Șevciuk a fost ales în funcția de președinte al Parlamentului RMN.
La Congresul din 2 iunie 2006, a fost ales în funcția de președinte al Partidului Republican “Obnovlenie”. Ulterior, la 10 iulie 2010, a fost înlocuit în funcția de președinte al partidului “Obnovlenie” de către Anatoli Kaminski.
Evgheni Şevciuk este apropiat ierarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse. El s-a opus folosirii alfabetului latin de către cei peste 50 de mii de elevi români din raioanele din stânga Nistrului.
La 25 decembrie 2011, în urma turului doi de scrutin, Evgheni Șevciuk a fost ales președinte al Republicii Moldovenești Nistrene (Autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană şi-a declarat independenţa în anul 1990, în contextul mişcării de eliberare naţională din fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească. Regiunea a fost şi este în continuare susţinută, de facto, de Federaţia Rusă, care are şi un contingent militar şi muniţii concentrate în această regiune).