Ministerul de Externe de la Chişinău interzice avioanelor militare ruse cu care vicepremierul de la Moscova, Dmitri Rogozin, urma să ajungă la Tiraspol pentru a marca 25 de ani de la desfășurarea trupelor de pace la Nistru, să intre în spațiul aerian al Republicii Moldova.
Informația se află într-oscrisoare oficială pe care șeful diplomației de la Chișinău, Andrei Galbur, i-a înmânat-o miercuri ambasadorului Rusiei la Chişinău, Farit Muhametşin, relatează Deschide.md.
Autoritățile și-au exprimat refuzul ca delegaţia rusă să survoleze spaţiul aerian al Republicii Moldova cu avioane militare, care urmau să aterizeze atât în Chişinău, cât şi la Tiraspol, conform planului părţii ruse.
„Autorităţile din Republica Moldova sunt nevoite să refuze acordarea dreptului de a traversa spaţiului său aerian şi de a ateriza a avioanelor Forţelor Aeriene Militare a Rusiei în aeroporturile din Chişinău şi Tiraspol în legătură cu lipsa condiţiilor necesare în acest sens, fapt despre care partea rusă a fost anunţată anterior de nenumărate ori”, se menţionează în scrisoarea MAE.
Autoritățile de la Chișinău își exprimă, de asemenea, regretul în legătură cu lipsa unui plan comun de manifestări cu ocazia aniversării a 25 de ani de la desfăşurarea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru, și consideră inoportună desfășurarea unor asemenea evenimente în mod unilateral.