Votul de joi 20 iulie 2017 din Parlamentul Republicii Moldova pentru schimbarea sistemului electoral a decurs fără surprize: binomul a primit 74 de voturi în Parlament (democraţii lui Plahotniuc şi socialiştii lui Dodon au votat cot la cot), iar public, intern şi internaţional, s-a validat definitiv. De aici înainte binomul va deveni principala grilă de evaluare a situaţiei (geo)politice de la Chişinău.
Am amânat publicarea părţii a doua a materialului Manipularea de stat de la Chişinău. Ce trebuie să înveţe Maia Sandu de la Vladimir Plahotniuc pentru că am aşteptat confirmarea eficacităţii binomul Plahotniuc-Dodon despre vorbeam cu două luni în urmă tot pe acest site. Şi ea a venit. De data aceasta, incontestabilă.
Binomul Plahotniuc-Dodon a intrat în Europa
Când e vorba despre elementele fundamentale politice, economice sau strategice, binomul funcţionează eficace şi nemilos. Propriile interese sunt primordiale, restul nu mai contează. După votul istoric au venit şi reacţiile europene – dure, urgente, intransigente. (Mai puţin ale oficialilor de la Bucureşti sau politicienilor români de la Bruxelles, care, de la premier la europarlamentari social-democraţi şi ALDE, şi-au manifestat susţinerea. O decizie surprinzătoare, inexplicabilă şi extrem de riscantă – dar asta e o altă poveste.) Ultima reacţie, foarte dură, a venit de la Ambasada SUA de la Chişinău (23 iulie 2017): „Statele Unite sunt dezamăgite de decizia Parlamentului şi a guvernului R. Moldova de a ignora cele mai importante recomandări ale Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR privind revizuirea codului electoral. Adoptarea codului electoral revizuit pune sub semnul întrebării scopul declarat al guvernului pentru un viitor democratic şi european pentru cetăţenii R. Moldova.”
Vor urma, cu siguranţă, şi altele. E o iluzie să creadă cineva că vor putea fi instrumentalizate la nesfârşit instituţiile europene sau cele americane. Înainte de a vorbi însă de efectele manipulatori ale binomului Plahotniuc – Dodon şi a modului în care se proiectează acesta în perspectiva alegerilor din 2018, prin ceea ce am numit fake-parties, să clarificăm un pic ce s-a petrecut ieri la Chişinău.
Fake parties la Chişinău sub pulpana lui Vladimir Plahotniuc
Să trecem acum la principalul membru al binomului, Vladimir Plahotniuc. Strategia politică a lui Vladimir Plahotniuc şi a partidului său, PDM, în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 se bazează pe următoarele elemente care să maximizeze procentele electorale: „Lista de cumpărături”: Votul mixt care îi permite să atragă sau să sprijine deputaţi care se vor ralia ulterior proiectelor PD (cazul găgăuz, despre care am vorbit deja, unde PD deţine cu un singur deputat afiliat preşedinţia Adunării Populare); Pârghiile financiare şi juridice: deja majoritatea primarilor din republică a devenit PDM, din două raţiuni. Prima este financiară – banii de la buget într-o măsură covârşitoare; a doua de ordin judiciar: cine nu se supune nu are nicio siguranţă că nu va fi vizitat de procurori. Cazul Dorin Chirtoacă: Acest al doilea instrument (juridic) este esenţial, şi chintesenţa lui este cazul Dorin Chirtoacă. Unul dintre raţiunile arestării de la Chişinău este acesta: cine nu se supune, suportă consecinţele. Dacă Dorin Chirtoacă, primarul capitalei, a păţit asta (cu toată notorietatea lui, care ar putea declanşa reacţii sau presiuni), vă puteţi imagina ce poate păţi un primar dintr-un sat uitat de lume, de care nu ştie nimeni şi în legătură cu care nu s-ar mobiliza nicio instanţă mediatică? Mesajul este evident în perspectiva alegerilor parlamentare şi, mai ales, în perspectiva importanţei strategice pe care primarii o vor avea în alegerile care se vor desfăşura după votul mixt. Fake parties, respectiv fenomenul partidelor dubluri. Ceea ce se petrece acum în R. Moldova este un fenomen de constituire şi configurare, sub pulpana lui Vladimir Pahotniuc, a unui spaţiu politic de falsă/parţială opoziţie, care să vizeze strict figura politică a lui Igor Dodon lăsând neatinsă imaginea guvernului şi a Partidului Democrat (ca şi cum binomul nu există sau Vladimir Plahotniuc NU e la putere şi nu o exercită). Igor Dodon, în acestă naraţiune, este singurul care deţine puterea în republică. Răul absolut, fără rest, de care trebuie scăpat obligatoriu. Este vorba deci despre o serie de partide, care unele sunt deja constituite, altele vor fi, mai ales în perspectiva eventualelor alegeri pentru Primăria Chişinăului, şi care trebuie să acopere un întreg spectru politic de la dreapta PD (considerat de centru stânga), respectiv, centrul politic şi dreapta politică (unionistă) din republică. Adică spaţiul politic genuin ocupat de forţele pro-europene după 2009. PD trebuie să completeze spectrul cu un fake PLDM (centru dreapta) şi un fake PL (unionist). Proiectul este în curs şi se derulează sub ochii noştri.
Cum identificăm „fake parties” la Chişinău?
Simplu. Sunt acele partide declarate de Opoziţie care ignoră sau menajează binomul. Adică fac declaraţii generale despre tot şi toate, mai ales despre Igor Dodon şi Federaţia Rusă (cu toate cele aferente: separatism, imperialism etc.), se declară chiar şi unioniste, atacă totul cu o singură excepţie: persoana lui Vladimir Plahotniuc. Acesta nu greşeşte sau nu este identificat niciodată ca atare. Oricine este de vină, dar el nu. Se poate protesta împotriva regimului, generic vorbind, chiar împotriva guvernării, dar niciodată împotriva lui Vlad Plahotniuc. Aceste partide au resurse administrative (inclusiv funcţii înalte în Parlament), dar şi mediatice, căci beneficiează de platforme media inclusiv cele patronate de liderul PDM. Unde veţi identifica aceste comportamente politice sau mesaje mediatice este, evident, vorba despre acele partide care sunt construite/tolerate (a se citi liderii lor sunt menajaţi de procurori, indiferent că au fost premieri sau miniştri în perioade cel puţin tulburi) în perspectiva unei cât mai substanţiale coaliţii sub mantaua lui Vladimir Plahotniuc. Fie că se declară pro-europene, pro-româneşti sau de orice altă natură, rolul lor pe eşichierul politic acesta este. De aici denumirea de fake parties.
Axa Chişinău-Bucureşti-Bruxelles în anul Centenarului. Ce trebuie să înveţe Maia Sandu de la Vladimir Plahotniuc
În acest context, se pune problema reacţiei la asemenea strategie. Primele două (votul mixt şi pârghiile financiar-judiciare) nu sunt în controlul Opoziţiei şi acolo nu mai are ce face. Ceea ce îi rămâne Opoziţiei în acest moment este un singur lucru: configurarea unui spectru politic real, organic, suficient de amplu ca să adune într-un bloc politic toate opţiunile anti-binom şi să contracareze, astfel, ca Bloc, fenomenul de fake parties în R. Moldova.
În acest moment, Opoziţia din R. Moldova nu pare nici structurată coerent, nici completă. Ce ar trebui să facă poate fi subsumat următoarelor deziderate: Renunţarea la iluzia că orice opoziţie la unul sau la altul dintre actori (fie Dodon, fie Plahotniuc), luaţi separat, este Opoziţie reală. Nu este. Opoziţia în R. Moldova nu poate fi nici numai anticorupţie (anti-Plahotniuc), nici numai geopolitică (anti-Dodon). Faptul că îl deteşti pe Plahotniuc sau pe Dodon, luaţi separat, nu te face opozant real. Opoziţia trebui să devină Blocul anti-binom Plahotniuc-Dodon. Partidele anti-binom trebuie să se constituie în perspectiva parlamentarelor într-un bloc politic. Doar aşa vor transmite publicului marcat de dezangajare publică şi de lipsă de combativitate (s-a văzut asta pregnant la ultimele proteste) semnalul că încă se mai poate realiza ceva. Dincolo de un mesaj de forţă, coerenţă şi profesionalism, sociologia electorală ne învaţă foarte clar că Blocurile politice colectează mai multe voturi decât suma partidelor componente, având capacitatea mult mai bună de a colecta şi voturile nehotărâţilor. Nu oricine poate intra în acest Bloc. Viitorul Bloc de opoziţie nu poate să negocieze orice şi să accepte pe oricine, reiterând eroarea din precampania prezidenţială când unele partide pro-europene „s-au aliat cu Bashar al-Assad ca să învingă ISIS”. Blocul anti-binom este unul explicit pro-Vest (adică fără Voronin şi Usatîi) şi trebuie să îşi asume, în perspectiva alegerilor din Anul Centenarului, o singură axă politică şi geopolitică: axa Chişinău-Bucureşti-Bruxelles.
